Stema originală a Bucovinei a fost găsită în depozitele Universităţii Cernăuţi

> Stema Bucovinei a fost prezentată prima dată în 15 ianuarie 1863

 În depozitele Universităţii Naţionale ”Iu. Fedkovici” din Cernăuţi, fosta Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei, a fost găsită, în luna octombrie, stema autentică a Bucovinei – informează Agenţia de ştiri BucPress.

Stema Ducatului Bucovinei, realizată în fier şi vopsită, a suferit doar câteva pierderi, arată sursa citată care menţionează că acesteia îi lipseşte şnurul aurit care era prins de coroană şi o parte din mantie.

Cel mai probabil această stemă făcea parte din amenajarea cabinetului mitropolitan.

În perioada de după Primul Război Mondial, după ce s-a desfiinţat Imperiul Austro-Ungar, stema a fost coborâtă în subsolul Reşedinţei.

Trebuie menţionat faptul că pentru prima dată stema Bucovinei a fost prezentată în faţa deputaţilor bucovineni în data de 15 ianuarie a anului 1863.

Asamblarea stemei includea, conform tradiţiei Principatului Moldovei, un scut despicat, roşu în dreapta şi albastru în stânga, încărcat cu un cap de bour. Acesta are între coarne şi este flancat de câte o stea cu şase raze, de aur.

Deasupra a fost amplasată o coroană aurită din care ieşea o mantie roşie reprezentând un semn regal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI