Rapperul Kanye West, un susţinător proeminent al preşedintelui american Donald Trump, a declarat că se simte „folosit” şi a anunţat într-o serie de mesaje publicate pe Twitter că a decis să se distanţeze de politică, informează DPA. „Ochii mei sunt acum larg deschişi şi înţeleg acum că am fost folosit pentru a promova mesaje în care eu nu cred. Mă distanţez de politică şi mă voi concentra total asupra creativităţii”, a scris artistul american într-unul dintre acele mesaje online.
Mesajul a fost publicat la doar câteva săptămâni după ce rapperul a purtat din nou o şapcă cu celebrul slogan de campanie „Make America Great Again” şi şi-a exprimat sprijinul faţă de Donald Trump în timpul unei întâlniri cu accente aproape suprarealiste, televizată, cu preşedintele american, ce a avut loc în Biroul Oval de la Casa Albă.
Kanye West, unul dintre puţinii artişti de seamă care îl susţin în mod deschis pe preşedintele Trump, a precizat că motivele prezenţei sale la Casa Albă aveau legătură cu o serie de chestiuni sociale, precum violenţele comise cu arme de foc şi reforma penitenciarelor americane.
Kanye West a mulţumit, de asemenea, familiei şi rudelor sale pentru faptul că au susţinut „credinţele (sale) reale”.




























Comentarii