În toată vânzoleala asta de idei generată de organizarea referendumului pentru familie, nu pare a se vedea de către multă lume un lucru pe care detractorii lui se căznesc, totuşi, să-l ascundă cu toată îndemânarea pe care clamează că o au. Este vorba de înverşunarea cu care îl condamnă. Înverşunare care pare a le ocluza judecata, căci susţin idei potrivnice celei mai înalte raţiuni a propriei filosofii: democraţia.
Un referendum este forma democratică supremă prin care poporul este chemat să dea soluţii direct şi nemijlocit în chestiuni pe care politica nu poate sau evită să le rezolve. Prin votul său cel chemat să şi-l dea conferă supremă autoritate lucrului votat. El nu mai poate fi controlat de nimeni şi devine lege pentru toţi. Inclusiv pentru cei care au altă opinie.
Ştiu foarte bine aceasta contestatarii încercării noastre de a impune o lege prin puterea referendumului. Este de aceea incredibil curajul unora dintre ei de a ne cere, după ce trei milioane de oameni au zis da necesităţii de a tranşa lucrurile prin referendum, să nu-l mai organizăm, să renunţăm la el. Este o obrăznicie fără seamăn aceea de a ni se cere să nu uzăm de acest drept, una care dovedeşte clar că, deşi trăitori sub acelaşi soare, noi n-am avea în realitate dreptul la lumina sa precum onor dumnealor. Acum, când par a fi câştigat totul, li s-a stimulat orgoliul de a ne supune şi conştiinţele. În numele unei civilizaţii pe care ne-au impus-o şi care începe să-şi arate limitele, vor să ne facă să gândim şi să vedem doar cu mintea şi ochii lor. Dar dacă prima – mintea – dă semne tot mai dese de boală, iar ochii orbesc încet, încet, noi cei cu mintea încă iute şi cu ochii ageri de ce ne-am alătura pierzaniei căreia ei par a i se fi dăruit deja?
Ducă-se pe pustii!
Noi să votăm!
Comentarii