Respirări în septembrie la Cernăuţi

Începută puternic de redacţia ziarului românilor din Ucraina, „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, conduse de Nicolae Toma, vineri 31 august 2018, sărbătoarea Limbii Române a continuat şi sâmbătă, ca duminică, 2 septembrie 2018, să culmineze cu manifestarea devenită tradiţie în cei 29 de ani de existenţă, Limba Noastră cea Română. Sâmbăta a aparţinut celor veniţi mai devreme din Ţară. Dacă prof. Paraschiva Abutnăriţei şi col. Ioan Abutnăriţei, din Vatra Dornei, se aflau aici ca de fiecare dată la evenimentele din nordul Bucovinei, în schimb invitaţii lor, Ioan Gaftone, din Bistriţa, şi Ioan Mugurel Sasu, din Vama, trecuseră pentru prima dată graniţa. Ca şi Ioana şi Nicolae Suciu, din Gherla, oaspeţi ai ziariştilor Maria Toacă şi Tudor Andrieş. I-am numit doar pe cei cu care am schimbat o vorbă, dar am înţeles că erau neaşteptat de mulţi din „strigarea la catalog” a lui Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, de la care, împreună cu dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, primisem invitaţia participării la trista şi frumoasa sărbătoare.

Tristă, deoarece comemora un an de la noua lege a Învăţământului, cu un nou articol, care preconizează renunţarea la predarea în limba maternă după ciclul primar. Tristă şi pentru vestea pe care am aflat-o de cum am ajuns la sediul Societăţii: niciunul dintre candidaţii care au susţinut examenul de admitere pentru studiul limbii române la Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, examen obligatoriu în limba ucraineană, nu a reuşit să-l promoveze. Astfel că în anul universitar 2018-2019, la Cernăuţi, Catedra de Filologie Română şi Clasică nu mai are niciun student în anul I la Limba Română. Nu am reuşit să schimb nicio vorbă cu universitara Lora Bostan, dar e de la sine înţeles ce gândeşte despre această situaţie! Nu am izbutit să discut nici cu acad. Alexandrina Cernov, aşa că folosesc prilejul scurtei mele relatări ca să o felicit şi să-i mulţumesc pentru „Fântâna Albă – Golgota neamului”, volum pe care l-a coordonat şi care a apărut cu binecuvântarea ÎPS Pimen la Editura Nicodim Caligraful/ Mănăstirea Putna, 2018, în colecţia „Destin bucovinean”, sub egida celor „100 de ani de la Marea Unire”. Cu o expresivă fotografie de Constantin Flondor pe copertă, volumul cuprinde texte de câmpulungeanul Ion Dominte şi de cernăuţenii Vasile Ilica, Nicolae Şapcă, Maria Toacă-Andrieş, Felicia Nichita-Toma şi Petru Grior. În afară de bineţe, nici Feliciei Nichita nu am avut când să-i adresez un cuvânt, deşi am văzut-o tot timpul, în misiune profesională, filmând, fotografiind, notând pentru cititorii ziarului „Zorile Bucovinei”. În schimb, am avut vreme să aflu de la Marin Gherman că băieţelul său avea să treacă a doua zi, elev în clasa I, pragul şcolii, intrând într-un fel, împreună cu părinţii, într-o viaţă nouă.

Parţial ne-am întâlnit, bucovineni din sudul şi nordul Bucovinei, la sediul Societăţii, unde, pe acelaşi perete pe care se află înălţat portretul Poetului Naţional, apăruse şi unul al lui Dumitru Covalciuc, prilej din partea fiecărui privitor pentru un gând la acest neînfricat ostaş al Istoriei Românilor şi al Limbii Române, pentru care se află în lucru şi un bust, care va fi dezvelit la Oprişenii săi, dar am fost cu toţii la Monumentul lui Eminescu, unde Vasile Bâcu, susţinut de interpretările înflăcărate ale Corului „Dragoş Vodă” cu Dumitru Caulea dirijor, a oficiat ceremonia depunerii de flori – nu vreau să povestesc acum emoţia şi grija cu care le-a ales dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş pe cele care ne-au reprezentat, deoarece sunt convinsă că au marcat pe fiecare dintre cei mulţi care au făcut acest gest. Am trăit clipe frumoase şi dureroase acolo, unde ES consulul general dr. Eleonora Moldovan şi ministrul consilier Ionel Ivan au reprezentat România, iar gestul cu care, firesc, li s-a acordat locul central în fotografia din final, a vorbit tăcut deopotrivă despre consideraţia purtată persoanelor aflate în aceste funcţii şi despre dragostea nutrită pentru Ţara Mamă, chiar şi în astfel de clipe amare, cu reproşuri şi dezamăgiri închise în suflet sau clamate mai târziu pe scenă. Cu reticenţe din partea unora pentru maniera în care a fost tratată sculptural făptura Poetului Naţional, de data aceasta Eminescu le-a apărut celor mai mulţi ca un adolescent, care înainte de a fi puternic a fost şi fragil, şi pe care imperativul de a-l apăra, ca pe propriul copil, de adversităţile vieţii şi ale istoriei era resimţit totuna cu acela de a apăra Limba Română, ea însăşi în aceste vremuri în nordul Bucovinei având nevoie de căldura şi ocrotirea fiecăruia din noi. Îmbrăţişări, lacrimi, nelinişti, speranţe. Cât de revedere şi cât de despărţire? L-am văzut apoi pe Ioan Mugurel Sasu făcând fotografii, pentru sufletul său, desigur, dar şi pentru revista pe care o realizează împreună cu Sorin Constantin Cotlarciuc, „Surâsul Bucovinei”. Surâsul enigmatic surprins acum în imagini, cum va apărea peste timp? Nicolae Hauca face un semn liniştitor celor rămaşi la margini: să nu aibă grijă, în fotografia sa vor încăpea toţi. Are dreptate, profesorul artist fotograf: la urma urmelor suntem mulţi, dar nu chiar atât de mulţi! Două prietene, una din nordul Bucovinei, cealaltă din sudul ei zâmbesc numai pe jumătate glumind către Vasile Paladean care vrea să le fotografieze împreună: să le ia de mai departe, să nu se vadă pe chipul lor timpul care a trecut! Peste un deceniu, dacă va vrea Dumnezeu, o vor privi cu plăcere şi făcută de mai aproape! Dar oare cât va trebui să treacă pentru a depăşi înfrigurarea Limbii Române din această toamnă în Ucraina?

De Cel de Sus este însă mare nevoie şi acum: pentru prima dată asist, cu preoţii Cristofor, din Cernăuţi, şi Adrian, din Timişoara, pe scenă, la o rugăciune şi la o binecuvântare într-un spaţiu public. Fiindcă, printre alternanţele de lumini şi umbre desenate de frunzele copacilor pe mersul nostru printre clădiri vechi, dintr-un oraş de odinioară, am ajuns în sala Filarmonicii de Stat „Dmitro Hnatiuc”, cu pereţi, balcoane şi scaune în catifea stacojie şi lemnărie aurită. Vocea lui Dumitru Caulea, absolvent de canto la Bucureşti, cu „Dragoş Vodă”, corul pe care îl dirijează reîntors pe meleagurile natale, alături, răsună cald şi ni se răsuceşte blând şi sfâşietor în inimi pe versurile lui Grigore Vieru: „Pentru ea la Putna clopot bate,/ Pentru ea mi-i teamă de păcate,/ Pentru ea e bolta mai albastră -/ Pentru limba, pentru limba noastră.//Dumnezeu prima oară/ Când a plâns printre astre /El a plâns peste Ţară/ Cu lacrima limbii noastre!” Sala se ridică într-o aceeaşi secundă în picioare şi îşi ţine o secundă respiraţia înainte de a izbucni în ropote de aplauze.

În continuare, ES Eleonora Moldovan rosteşte cuvântarea pe care o spune România fiilor săi de pe pământul înstrăinat în fiecare toamnă, de comemorările Eminescu, de 1 Decembrie, dar cu accentul personal care i-au distins trăirea şi discursul în cei cinci ani de mandat. Sinceritatea unei emoţii reciproce este dincolo de îndoială: nu am avut cum să-i spun rămas bun la plecarea spre Suceava, neputând să mă apropii de Doamna Consul-General, asaltată necontenit de cernăuţenii cu acelaşi gând, dornici de o ultimă fotografie împreună.

www.romanidecentenar.ro

„Suflete, simţi dinspre apus/ Furişându-se toamna spre tine?” Pe scena sărbătorii Limba Noastră cea Română, neaşteptatele emoţii se dovedesc a fi apanajul bărbaţilor prin Simion Gociu, cu partea sa de sărbătoare în Sărbătoarea Limba Noastră cea Română desfăşurată ca un covor din casa bunicilor în sala mare şi plină a Filarmonicii. Simion Gociu, zorist şi poet de primă mână al nordului românesc, cinstit nu numai pentru cărţile sale, ci şi pentru creaţiile la care şi-a adus o contribuţie hotărâtoare în presă, „Concordia”, „Gazeta de Herţa”, „Făgurel”, primeşte neclintit laudele colegilor şi continuatorilor săi, scriitorii şi ziariştii Mircea Lutic, Tudor Ilie Zegrea, Vasile Bâcu, Doina Staric, Marin Gherman, precum şi pe cele ale lui Mircea Pilat, preşedintele societăţii „Aron Pumnul”, şi ale lui Vasil Djuran, reprezentantul Uniunii Jurnaliştilor din Ucraina, dar se apleacă uşor sub greutatea lacrimii când îşi aude nepoţelul venit de la Bucureşti citind o primă încercare a sa, o povestire în care literatura şi viaţa se răsucesc într-un singur fir.

Frumoasă ca întotdeauna, Doina Costinean înfrumuseţează scena, Filarmonica, Cernăuţiul, cu programul „Izvoraşului” său din Robcea, proaspăt laureat pentru păstrarea autenticităţii naţionale la Festivalul Internaţional de Folclor pentru copii din Dubno-Rivne, şi nu am cum să nu-mi mărturisesc încântarea pentru energia şi talentul dezlănţuite cu care evoluează şi interpreţii veniţi sub auspiciile Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, Gabriela Teişanu, Dan Lucan şi elevii săi din „Balada Humorului”, susţinuţi îndeaproape de artistul plastic Mihai Pînzaru-PIM, pe care îl văd pentru prima dată în costum naţional din cap până în picioare. Col. Ioan Abutnăriţei zâmbeşte aprobator, artiştii lui Călin Brăteanu sunt întotdeauna cei mai buni. Prof. Paraschiva Abutnăriţei îşi păstrează luminozitatea privirii, în ciuda oboselii orelor, zilelor din urmă şi a celor care o aşteaptă, pregătind lansarea cărţii „Eternul dor” de Nicolae Şapcă, vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi, al cărui glas a răsunat permanent, anunţând participările din programul Sărbătorii.

Am plecat lăsând în urmă, pe scenă, o evocare a Poetului cu Petronela Chiribuţă şi Cezar Amitroiei, actori ai Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, însoţită de ecoul protestului, amărăciunii, revoltei lui Iurie Levcic, conducătorul cunoscutului şi apreciatului ansamblu „Perla”, cea mai bogată reunire de forţe artistice tinere româneşti din nordul Bucovinei, că proiectul său, dedicat sărbătoririi zilelor culturii tradiţionale în perioada 14-18 noiembrie 2018 nu a obţinut finanţarea sperată din Ţară. Dar şi de bucuria revederii în mierea graiului nostru străbun cu universitara Veronica Hriţcu, medicul Petru Hriţcu şi prietenii mei, ziariştii Maria Toacă şi Tudor Andrieş, în ipostaza de bunici materni şi paterni ai micuţei Veronica Andrieş, de a doua zi elevă în clasa I. Într-o clasă cu predarea în Limba Română. Încă a respirărilor Limbii Române la Cernăuţi. Şi de asemenea de gândul cât de cât încurajator că „Adevărul este scris. El există şi este scris. El îşi aşteaptă numai cititorii”. Aşa că, cine ştie, poate într-o zi, fetiţa lui Iulian Andrieş şi băieţelul lui Marin Gherman se vor număra între aşteptaţii săi cititori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: