Cuşnir:

În loc să lucreze în echipă pentru ca administraţia să fie eficientă, Ion Lungu şi Lucian Harşovschi sunt într-o absurdă şi penibilă competiţie de păcălit şi manipulat locuitorii Sucevei

Liderul PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a remarcat, luni, printr-un comunicat de presă, existenţa unui „război pe faţă” în Organizaţia Municipală PNL Suceava.

 „De fiecare dată când primarul Ion Lungu pleacă în «binemeritatul concediu de odihnă după încă un an de muncă şi sacrificii în folosul sucevenilor», locotenentul său Lucian Harşovschi simte nevoia să demonstreze cât de multe face el în absenţa şefului său”, se arată în comunicat.

Cuşnir susţine că ceea ce încă nu a înţeles Lucian Harşovschi este că atunci când vrei să arăţi mai mult decât poţi, riscul este să te faci de râs.

„Cât a fost Lungu în concediu a început viceprimarul Harşovschi să ne explice aceleaşi lucruri pe care ni le tot explică Ion Lungu de 14 ani: ce autobuze electrice va aduce el, ce sistem modern de salubritate se va implementa, cum vor fi modernizate parcările şi străzile municipiului, cum va fluidiza el traficul, cum îi roagă el pe constructori să respecte graficul de lucrări şi aşa mai departe. Culmea delirului populistic al lui Harşovschi a constat în şedinţe de selfiuri fotografice cu singura trecere de pietoni decentă din Suceava şi cu foiţele de asfalt turnate în cartierul Zamca după doi ani de şantiere interminabile. Adică lucruri mărunte, de rutină, pe care trebuie să le facă în permanenţă o administraţie eficientă le sunt prezentate sucevenilor ca fiind mari realizări făcute din grija pentru oameni de către impotenta administraţie Lungu/Harşovschi/PNL”, arată liderul PSD Suceava.

Cuşnir a constatat că bucuria lui Lucian Harşovschi nu a durat mult.

„Chiar din prima zi după ce s-a întors din concediu, Ion Lungu nu s-a putut abţine şi l-a pus „cu botul pe labe” pe locotenentul Harşovschi: „Trebuie să reiau operativele pe şantierele din Suceava pentru că nu şi-au prea făcut treaba!”. Nu este prima oară când Ion Lungu simte nevoia să îl pună pe locotenentul său „cu botul pe labe”: După concediul trecut, când Harşovschi a simţit nevoia să ne explice cum va face ordine cu panourile publicitare, Ion Lungu a declarat «atât l-a dus capul să facă…»! De fapt, din nou s-au dat de gol: în loc să lucreze în echipă pentru ca administraţia să fie eficientă, Ion Lungu şi Lucian Harşovschi sunt într-o absurdă şi penibilă competiţie de păcălit şi manipulat locuitorii Sucevei”, arată liderul PSD Suceava.

El susţine că pentru că nu au cum să înţeleagă ce presupune să faci parte dintr-o echipă, între Ion Lungu şi Lucian Harşovschi este luptă pe faţă la furat imagine în ochii sucevenilor, iar această luptă internă face ca Primăria Sucevei să prezinte simptomele unei instituţii nefuncţionale.

„În loc să se comporte ca o unitate administrativă în folosul cetăţenilor, Primăria Sucevei se comportă ca o agenţie publicitară pentru Lungu şi Harşovschi! Acum 5 ani s-au împăunat amândoi cu un suport de biciclete montat ca model în faţa Primăriei – de atunci nu s-a mai montat nici unul, la nici o şcoală, la nici o instituţie, nu s-a mai construit nici măcar 1 m de piste de biciclete. Anul acesta amândoi se împăunează cu o trecere de pietoni pe care au definit-o ca fiind «model» pentru că nu sunt în stare să asigure sucevenilor treceri de pietoni decente, vizibile, bine marcate, în tot oraşul. Asta fac Lungu şi Harşovschi de 14 ani, le tot prezintă sucevenilor cum ar trebui să arate oraşul şi ce ar trebui să construiască în Suceava”, a precizat Cuşnir.

El arată că în loc de ordine şi progres, sucevenii au dezordine şi impotenţă administrativă.

„Această stare trebuie să înceteze şi acest lucru se va întâmpla doar atunci când Suceava va fi condusă de oameni care locuiesc în Suceava şi care înţeleg ce înseamnă să faci «Totul pentru Suceava!»”, a conchis Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI