Emil Cioran – Pe culmile disperării: „Personal îmi dau demisia din omenire”… Peste 4 milioane de cetăţeni români apţi de muncă şi-au dat demisia din România şi apoi au luat calea Occidentului cu şi mai multă îndârjire. Fenomen singular în UE, ba chiar pe mapamond. Cum de a fost şi este posibil aşa ceva?
O liotă de ageamii politici, sociologi, jurnalişti specializaţi pe fenomene social-economice se strofocă de două decenii să descâlcească motivele părăsirii patriei de către locuitori, cea mai grea suferinţă după pierderea unui părinte, zic psihologii. Concluzia lor nu are a face cu românii care: „mai bine mămăligă şi ceapă cu cel drag decât scofeturi cu urâtul”. Uite că de urât îşi ia lumea câmpii, nu neapărat pentru trei creiţari în plus.
Aşa că, ipocriţi politruci cu tot cu servitorii voştri devotaţi din mass-media, adevărul este altul şi doare: românii pleacă potopiţi de urât şi disperare. Atunci când e înceţoşată imaginea zilei de mâine, a ta şi a pruncilor, când meritele tale nu contează, când în fruntea patriei e goliciune de modele ale oamenilor competenţi, harnici şi cinstiţi, când hoţul îţi râde în nas şi şmecherul ori prostul se cocoţează în jilţul dregătorului, stresul devine maxim. Iar stresul maxim e ca puhoiul: rupe maluri, dărâmă baraje, sparge diguri… Nu pe un asemenea fond de stres psihic a venit revoluţia din decembrie 1989 sau aţi uitat lecţiile tragice ale trecutului recent?
Dacă într-o ţară normală diriguitorii se îngrijesc nu numai de bunăstarea propriului popor, ci şi de sănătatea lui sufletească, în România nu am auzit pe nimeni să recunoască stresul provocat de deciziile politice proaste. Dacă în Marea Britanie, şi nu numai, există studii despre stresul provocat plantelor, vacilor, oilor, gâştelor de poluarea sonoră, e.g., dacă elevii învaţă de la cele mai fragede vârste să evite stresul, din contra, în România stresul cetăţenilor a ajuns armă politică pentru politrucul aflat pe cai mari.
Fiindcă, de ceva vreme, actuala majoritate politică îşi stresează realmente locuitorii cu fel de fel de ameninţări în scopuri bine determinate: toată lumea e conştientă că în România „corupţia ucide” în fel şi chip, de la Colectiv şi pe şosele până la locul de muncă, dar corupţii şi hoţii, favorizaţi de ultimele legi, îşi duc mai departe mandatele ori îşi continuă şi mai abitir hoţiile. Deşi nivelul acut de sărăcie din corupţie ni se trage, actuala majoritate distruge mecanismele anticorupţie alungând-o pe Laura-Codruţa Kövesi, simbolul luptei anticorupţie, ca să-şi scape ei pielea. Ne-am eliberat de stresul groaznic al dictaturii ceauşiste în 1989, dar, din păcate, de dictatură n-am scăpat. Spuneţi-mi, vă rog, o singură poftă a lui Dragnea Liviu însuşi care nu a fost îndeplinită cu scrupulozitate de supuşii săi, din Parlament, din Guvern ori din PSD! Pentru oamenii cu carte nu există stres mai mare decât un nou Ceauşescu!
De aceea, generaţia care a făcut pasul spre Occident este aceea tinerilor şcoliţi. Pe ei minciunile şi gogoşile zilnice ale comunicatorilor actualei majorităţi nu-i mai pot păcăli. Generaţia mai vârstnicilor e mai răbdurie, aşteptând ca promisiunile să devină fapte. Iar unele chiar devin: au fost măriri de salarii şi pensii, mai ales speciale, numai că majoritatea salariaţilor şi a pensionarilor s-a ales cu praful de pe tobă, majorările fiind repede înghiţite de inflaţie şi dobânzi, ba şi de dispariţia medicamentelor compensate.
Cine şi de ce provoacă stresul acesta uriaş care poate duce la dispariţia poporului român din „spaţiul carpato-danubiano-pontic” fără război? Există, fireşte, un stres cotidian legat de cheltuieli, sănătate, realizări personale, relaţii interumane, dar stresul colectiv e altceva. El este generat de factori sociali, economici şi relaţii de muncă, de decizii riscante de management naţional, de apariţia unor restricţii şi tulburări sociale, de decizii politice proaste, nefundamentate, de sărăcie, de lipsa unui viitor sigur pentru sine şi pentru urmaşi.
Stresul nu e doar din pricina deciziilor proaste, cât din impredictibilitatea, lipsa regulilor, interpretarea ad usum proprium a legilor şi a Constituţiei, din minciunile ordinare (scad preţurile – dar ele cresc!) şi din lăfăirea incompetenţei pe masa deciziilor politice.
Comentarii