12 eroi. Treimea !…

„Recunoştinţa cea mai profundă se cuvine tuturor acelora cari şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea neamului românesc şi unitatea Patriei”

 Iuliu Maniu

Când a venit întâi la companie cu alţi doi camarazi ai lui era elev plotonier.

Ne găsiam cu oştile Regimentului 16 infanterie în clipe de refacere – în pădurea de la Mănăstirea Bogdana din ţinutul Bacăului.

Era prin luna Mai a anului 1917.

Elevul Pantea, dela prima vedere ne făcu o impresie deosebită. Chiar şi Căpitanului, un omuleţ scurt, negricios şi aspru ca o viperă, îi plăcu.

Era tânăr, frumos, voinicel şi plin de duh.

Fără nici un pic de musteaţă – proaspăt eşit de pe băncile şcoalei normale, precum şi din şcoala militară de ofiţeri de rezervă.

Inteligent şi ordonat, umbla cum e titirezul. În scurt timp ni l-am făcut cel mai de-aproape prieten, care pe lângă camaraderia de învăţător, ne lega acum şi frăţia de arme.

Adeseori – în serile frumoase din luna Mai – cu lună plină ale cărei raze senine ne aduceau atâtea şoapte de mângâere prin frunzişul tremurător al mestecenilor, când începeam să-i deşir în amănunte drumul nostru din Ardeal, luptele crâncene din Carpaţi, Argeş, din durerile şi necazurile retragerii şi mai presus de toate – pierderile noastre – trupă şi ofiţeri – i se umpleau ochii de jar.

«Să mă văd odată şi eu în luptă. Să mă răzbun» zicea.

Era de un entuziasm neasemănat şi aceasta cu atât mai mult cu cât îmi spunea că: „presimt că nu voi scăpa din acest războiu”

Şi aşa cum stăteam, răzimaţi la gura cortului acoperit cu crengi, într’o seară senină, prinse a-şi da drumul la suflet:

„Să vedeţi. Batalioanele noastre din reg. 16 plecau. Batalionul al II-lea era cel depe urmă. Eşisem şi eu la gară se dau ochii cu cei prieteni. Tocmai m’am întîlnit cu sublocot. Ionescu Gheorghe din Paşcani – învăţător la şcoala din Pleşeşti – jud. Suceava (azi Baia) (mort în acest războiu.) La despărţire iată ce mi-a zis sărmanul”: „Plec Pantea dragă şi cred că n’o să mă mai întorc. Să iei tu postul Pleşeşti în locul meu“.

Îmi era prieten şi cunoscut.

„L-am ascultat – nu ştiu dece – ca pe o poruncă cerească!

Dar n’am stat o lună la post la şcoală – şi am fost chemat la şcoala militară şi eu.

 „Şi aşa s’a întâmplat. După vr’o două luni numai de războiu lovit în frunte de un glonţ „după cum am auzit a murit ca un erou prietenul meu Ionescu Gheorghe. „Nu numai atât. Din Pleşeşti a mai căzut şi Sublocot. Gh. Ştirbu din Regimentul nostru, tot învăţător, care a lăsat postul său lui Ionescu”.

„Şi acum eu sunt al III-lea ca să împlinim Treimea“

Încă înainte cu câteva zile de a porni la luptele crâncene din vara anului 1917, o schimbare în organizarea unităţilor de luptă se făcu. Între altele toţi elevii, fuseră mutaţi şi daţi Regt. De Marş din liniile de rezervă.

Aşa ne-am despărţit.

Curând lupele au reînceput. Dela Carpaţi şi până la Siret, două tabere au pornit să se măsoare în lupte grele pe viaţă şi pe moarte!…

Tunurile vuiau noapte şi zi sălbatec, zguduind pământul din cheutori, aeroplanele dădeau lupte pe sus, soldaţii scormoneau ţărâna, unii goi, alţii flămânzi, luptau cu armele, cu dinţii şi cu braţele se încrucişau în iadul de fum şi sânge. Valuri după valuri năvăliau în asalturi înfiorătoare dar mulţi din câţi porneau nu se mai întorceau. Erau luptele decisive pe viaţă şi moarte între atâtea popoare duşmane!

Regimentele de Marş fură chemate şi ele să-şi deie tributul.

Elevul Pantea era acum sublocotenent în Regt. II de Marş.

www.romanidecentenar.ro

Inimos, amarnic şi viteaz, mergea fără păsare în capul unităţii sale la orice luptă.

Se minunau soldaţii de curajul lui. Nu văzuse dela începerea războiului, nici un şef ca dânsul; uneori se uitau cu frică, crezând c’o fi v’o făptură năzdrăvană.

Nu-l prindeau gloanţele.

…Dar… într’una din zilele grele, pe când lupta era mai îndârjită pe poziţia dela „Sticlărie” – o bucată nătângă de spijă veni să-i sfărâme piciorul.

Sdrobit de durere, scoase un muget de smeu ş’apoi să rostogoli la pământ.

Nu voia să se lase târât spre targă.

Într’un picior şi sprijinit în armă s’a mai ridicat odată strigând de câteva ori: „Înainte dragii mei, înainte”, şi căzu apoi în nesimţire.

Leşinat, fu luat pe braţe de soldaţii săi plângându-l şi dus pe o targă la primul post de ajutor şi apoi trimis la spital.

Târziu s’a deşteptat.

Era pe patul de suferinţă. S’a uitat împrejur. O lume de durere, vaete, plânsete, lume de jertfă.

Ce-i cu el? Nu ştia nimic. Dar, vroind să se ridice, o greutate îl ţinu pe loc. Când s’a uitat bine şi s’a văzut fără picior, un strigăt de groază cuprinse toată sala.

„Ah ce fericit aş fi fost să fi rămas acolo în scrum şi sânge” şi căzu din nou slăbit pe patul de durere…

Încet, încet, târziu iar îşi veni în fire. Doctorul îi dădu ajutoare. Marin, ordonanţa lui credincioasă, prinse a-l mângăia la căpătâiu: „aveţi să scăpaţi domle sublocotinent, mare-i puterea lui Dumnezeu”…

Durerile însă îl sleiră. Rana prinse a se cangrena.

Doctorii fură nevoiţi să-i facă altă tăetură şi apoi alta, până când într’o bună zi ş’a dat sfârşitul şi el, pentruca împreună cu ceilalţi doi colegi mai mari „Ştirbu şi Ionescu” să împlinească „Treimea” de sânge de care adeseori cu presimţiri, îmi vorbea…

Tânăr, un copil, o floare era. S’a dus în toiul celor mai frumoase zile a tinereţei. N’avea 20 de ani!

Câte idealuri n’o fi avut şi el? Câtă nădejde şi câtă bucurie n’aveau părinţii săi cari cu atâta osteneală şi nevoi l-au crescut şi învăţat?

… Şi, astfel s’a stins sublocot. Gheorghe Pantea, în luna August 1917, înmormântat la biserica din Căiuţi Bacău. Născut în 1897 în satul Dolhasca jud. Baia, fiu al gospodarilor Ruxanda şi Ion Pantea.

A învăţat şcoala normală la Iaşi , de unde a absolvit printre cei mai buni elevi, în vara anului istoric 1916.

Primul post l-a luat tocmai atunci în Pleşeşti Jud. Fălticeni, unde după 1-2 luni, a fost încorporat în şcoala de ofiţeri de rezervă.

Dormi şi tu în pace iubit prieten! În nemurirea voastră, numai cereţi nici o răsplată. Cine v’ar putea-o da? Jertfa de voi înşi-Vă e nepreţuită. Ci doar voi cari mai aveţi simţire, aduceţi-Vă cu duioşie şi veneraţie aminte, de eroii noştri scumpi şi prietenii dragi căzuţi pentru patrie!…

Veşnică să-ţi fie amintirea!

I.C. SPIRIDON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: