Ca să-şi construiască spaţiu vital în Bucovina, ruşii au exterminat fără milă românii autohtoni sub diferite pretexte, cel mai invocat fiind uneltirea împotriva orânduirii. Fie au fost ucişi acasă, fie au fost exilaţi în teritorii îndepărtate ale Mamei Rusii, românii au devenit duşmanii „înverşunaţi” ai ocupantului, motiv pentru care niciun pretext nu era ignorat pentru a fi anihilaţi. Raţiunile umanitare nu au funcţionat deloc. Dacă îndrăzneai să spui că „ăsta e ogorul meu, pe care-l am de la tata şi el de la tatăl lui” erai aspru pedepsit şi mureai cu adevărul în gât. Noi nu aveam istorie acolo.
Cum nu avem nici astăzi, sub noul ocupant, care face spume la gură când îi spui că a profitat total de neruşinarea ruşilor, autoconsideraţi îndreptăţiţi să ocupe Bucovina. Au plecat ruşii, au venit ucrainenii, altă Mărie cu aceeaşi pălărie. Ce-i drept, nu au avut curajul, la modul cum fiinţează astăzi Europa, să încerce să repete ce au făcut ruşii în deceniul cinci şi următoarele din secolul trecut, poate şi pentru că nu le-au luat fraţilor pravoslavnici şi Siberia, să aibă unde-i deporta pe români. Dar atavismul urii împotriva celor ocupaţi cu neruşinare a rămas acelaşi, se vede.
Statul care aspiră să intre în familia civilizată a Europei este cel ce gestionează atitudinea din ce în ce mai agresiv antiromânească de acolo. Organele de forţă ale acestuia impută organizaţiilor româneşti constituite legal că celebrează evenimente istorice „ostile” Ucrainei, creând astfel o atitudine revanşardă faţă de statul vecin şi „prieten” . Evocarea Marii Uniri din 1918, când Bucovina întreagă, parte a Imperiului Habsburgic, a votat unirea cu statul de la care fusese răpită, devine astfel sacrilegiu şi este, iată, sancţionată. Securitatea lor a făcut percheziţii şi a confiscat hărţi, cărţi, reviste, ziare, casete, dischete, care se refereau la Unirea din 1918. Încercând să sfideze adevărul istoric, autorităţile nu vor decât să intimideze, pentru că la tot ce au confiscat şi încă mai mult se poate avea acces în urma unui simplu click la internet. Se aseamănă cu palmele pe care tatăl le da feciorului prins că navighează pe site-uri cu muieri despuiate. S-o creadă el că odrasla nu va găsi scula, clipa şi răgazul în care „subiectul” să fie din nou şi cu mai multă îndârjire cercetat. Atitudinea tatălui este primitivă şi cu siguranţă ineficientă.
Comentarii