Un stâlp în calea modernizării DN 18 de la Iacobeni la Borşa

> Cătălin Nechifor l-a interpelat pe ministrul Transporturilor privind calitatea lucrărilor executate pe acest drum

Deputatul Pro România de Suceava Cătălin Nechifor a anunţat, marţi, că a depus o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Şova, în legătură cu modul în care se execută lucrările de modernizare a DN 18 de la Iacobeni la Borşa.

El a spus că fotografia cu un stâlp care a rămas în calea modernizării DN 18 i-a fost trimisă de un locuitor din zonă şi a fost făcută luni.

Totodată, Nechifor a adăugat şi alte fotografii privind modul în care se lucrează la acest drum.

„Portofoliul de proiecte de investiţii al ministerului pe care îl conduceţi are în componenţa sa şi reabilitarea DN 18 Moisei – Iacobeni. Doresc să vă reamintesc că această lucrare trebuia finalizată în anul 2012, dar, după acel moment, contractantului care câştigase execuţia proiectului pe loturile 3 şi 4 i-a fost reziliat contractul, pierzându-se în acest fel timp preţios din cauza procedurilor birocratice de reactualizare a proiectului tehnic, de refacere a documentaţiei de atribuire şi de derulare în fapt a procedurilor de licitaţie, de contractare şi, respectiv, de predare a amplasamentului pentru începerea lucrărilor” arată Nechifor în interpelare.

El a spus că nu întârzierea de 6 ani este obiectul interpelării, ci calitatea lucrărilor care se execută în prezent, în condiţiile în care chiar şi ministerul afirmă că finanţarea CNAIR este insuficientă.

Nechifor arată că situaţiile pe care le prezintă sunt pe loturile 3, Şesuri – Cârlibaba, respectiv 4, Cârlibaba – Iacobeni, acestea fiindu-i semnalate de locuitori ai acestor zone.

„Consider că de modul în care se derulează acest proiect important de infrastructură depinde şi şansa judeţelor Suceava şi Maramureş de a dezvolta economic şi social acest capăt de ţară, turismul şi transporturile de călători şi mărfuri având enorm de suferit din cauza modului în care CNAIR înţelege să respecte aici cheltuirea banului public” a adăugat Nechifor.

El se întreabă dacă aşa cum este în imagine trebuie să arate un gabion pe malul Bistriţei Aurii, fără pic de fier beton, executat din plasă rabitz folosită pentru puii de găină din bătătură şi fără parapet metalic de protecţie.

Nechifor mai întreabă dacă este corect modul în care sunt realizate şanţurile de scurgere a apei în urma modernizării drumului naţional DN 18. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI