Două morminte ! (IV)
OSTAŞI
„V’am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde.
Umbrele marelor Voevozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, a căror rămăşiţe zac în pământurile (ce veţi desrobi) vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Călugăreni şi la Plevna.
Veţi lupta alături de marile naţiuni cu cari ne-am unit.
O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră.
Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună.
De-alungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi”.
Bucureşti 15 august 1916
Ferdinand
Şi s’au continuat lanţ zi de zi prin toate poziţiile sectorului de luptă: Drăgoiaşa, Racotiaşi, Topliţa, Valea Lomeşului satul Belbor, M-ţii Calimani, Petrosu etc. depe urma – căror lupte, ş’au găsit sfîrşitul la datorie şi ofiţerii: căpitanul Vulovici, Gotcu, Dizu Zahărescu, Sublt. Stoleru, Grigoraş ş.a.
Era în Septembrie 1916. La începutul războiului…
Pe culmile munţilor începuse să ningă. Vântul şuera grozav printre stâncile triste şi goale.
Cu greu, urcând mai mult pe brânci soldaţii, sleiţi de zile şi nopţi de marşuri şi nesomn, hărţuiţi de bătae, abia ajunseră pe crestele Călimanilor.
Aici frigul îi îngheţa. Foc nu era voie de făcut încât a doua zi după răsăritul soarelui – abia le mai venia inima la loc.
Ocupând poziţiile depe bătca munţilor Călimani – predominau inamicul.
Totuşi artileria duşmană îi bătea necontenit producând pierderi.
Zilele de 12 şi 13 Sept. avea să aducă grele încercări trupelor regimentului 56. Se primise ordin de atac pentru dimineaţa zilei de 12 Sept. ora 7.
Batal. căpitan Bucescu avea de atacat depe muntele Rusca. Batal. I. Maior Rotaru de front.
Trupele inamice erau bine întărite, adăpostite în tranşee şi cu reţele de sârmă, apoi aveau tunuri, mitraliere cari făceau mari pagube.
Ziua de 12 Sept. sosise. Fu ziua fatală.
Batalionul II intrase cel dintâi în luptă încă din zorii dimineţii.
Lupta fu îngrozitoare. Tunurile bubuiau năprasnic lovind stâncile ce ascundeau soldaţii. Mitralierile şi puştile mitraliere nu se mai înţelegeau în haosul de luptă…
Plotonul Sublt. Stoleru ataca de front în prima linie. Inimos, conştient şi viteaz, el nu putea să se dea un pas la o parte.
Mergea în fruntea soldaţilor spre duşman.
Ghiulelele curgeau mereu tot mai furioase sfărâmând rândurile de voinici iar ploaia de gloanţe nu mai continea.
El totuşi salta înainte…
«Nu te lăsa sergentul Pintilie…»
«Ţine stânga sergentu-Hârja…»
«Înainte băeţi…»
Dar şi din dreapta şi din stânga… eroii cădeau mereu… Rândurile se răreau.
El însă păşea înainte… tot înainte… Un moment şi trupele par uluite! Stau.
Ghiulelele rup bucăţi din stânci. Şrapnelele pe sus foc un zgomot infernal. E mânia lui Dumnezeu!
Dar iată glasul trâmbiţelor de alamă sgudue valurile toate…
Sună atacul.
Tatraa-ta-ta-ta-tatata-traaa-ta-ta-ta-ta
Ta-ta-ta-ta-ta-ta-taaa Ta ta ta ta ta ta taaaaa… Ta ta ta ta …
Uraaa şi iar Uraaa!… Ura!…Uraa!
«Înainte băeţi»… şi valurile electrizate se reped la atac…
Lupta este ajunsă la baionete. Voinicii se încleştează corp la corp.
Caporalul Totoi Gh. prins de un ungur – căzu spintecat în baionetă.
Atunci sergentul Hârja din Timişeşti dintr’o lovitură de armă îl culcă de veci.
Mai deoparte o grupă de nemţi – se munceau cu sergentul Negură Toader din Dolhasca însă fură zdrobiţi cu toţii de sergentul Plăcintă Nicolae din Găineşti, cu soldaţii lui…
Dela un capăt la altul lupta se da cu furie…
Inamicul zdrobit se retrage…
Izbânda e câştigată. Poziţiile cucerite…
De-amândouă părţile însă pierderile sunt mari.
Cea mai groaznică pierdere însă a suferit-o nu numai comp. 8 a Batal. II din Regt. 56 inf. ci însăşi întregul corp şi Judeţ; am putea zice însăşi ţara prin moartea eroului sublocotenent de rezervă «N. Stoleru».
Un glonte vrăjmaş în toiul luptei – l-a lovit în cap. Lovitura a fost atât de grea încât a căzut ca un trăsnet.
Nici o mişcare. Totul s’a sfârşit într’o clipită…
Sorţii fură traşi.
Bravul ofiţer îşi puse şi preţul vieţii în slujba patriei…
„Ce-i oare mai înălţător
„Când moartea’ţi stă’n faţă
„Şi’nfrunţi jertfindu-ţi pentru neam
„Întreaga ta viaţă!”.
Dar ce a fost mai trist şi mai dureros – e că trupul său n’a putut fi scos din mâinile vrăjmaşilor.
A rămas pe vârful muntelui Rusca… S’a amestecat acolo cu ceilalţi eroi anonimi. L’a fi astupat vre-un obuz cu pământ. L’or fi lăsat pradă fiarelor şi corbilor?
Nimic nu s’a aflat. Toate cercetările au fost în zadar. S’a dus!
S’a sfârşit totul.
Neculae Stoleru şi-a împlinit cu suprema jertfă, toată datoria unui mare şi neîntrecut viteaz.
Pe locul unde a căzut, munţii martori credincioşi îi freamătă doine şi cântece de vitejie… iar murmurul de izvoare îi intonează imnuri de slavă!
Erou în viaţa sa de Apostol – Erou la lupta pentru Ţară.
Astfel s’a stins la 12 Sept. 1916 după o lună abia de războiu – învăţătorul Neculae Stoleru strălucitul apostol din Baia.
Plâns de soldaţii lui ce l-au iubit ca pe un părinte bun şi drept. Plâns de toţi camarazii ofiţeri care îl apreciau pentru destoinicia lui. Plâns de prietenii din judeţ şi de pretutindeni cari l-au înţeles şi l-au stimat ca pe un om vrednic şi superior.
Jalea a fost mare între toţi dar ea n’a găsit pereche – în durere celei ce i-a fost tovărşa de viaţă.
Când i s’a adus ştirea morţii lui – a fost ceva de nedescris…
Izolată apoi în zidurile Mănăstirei Agafton din ţinutul Botoşani – n’a împlinit un an şi la 12 Iunie 1917 ş’a dat sfârşitul şi Maria N. Stoleru, tovarăşa care luase parte cu tot sufletul la opera din viaţă a soţului ei.
Două morminte în mai puţin de un an!
Învăţătorimea noastră au pierdut prin aceste suflete stinse în floarea vieţii, două mari modele doi mari conducători cari nu se întâlnesc în orice ocazie.
Dormiţi în pace mucenici ai datoriei!
Faptele voastre şi prin moarte – strălucesc cu prisosinţă şi vă slăvesc de-apururi.
- SPIRIDON
Comentarii