A văzut lumina zilei la data de 5/18 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Chişinău. Părinţii lui au fost Constantin şi Maria. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, iar din anul 1894 a urmat Şcoala Tehnică din Chişinău, care era subordonată seminarului teologic. Intenţia părinţilor a fost ca tânărul să urmeze cariera de preot. El a avut note foarte bune, având astfel dreptul de a se înscrie la seminar. De menţionat că a studiat în acelaşi an cu viitori deputaţi şi demnitari de stat, ca Vasile Bârca şi Pantelimon Erhan.
Însă tânărul a optat pentru Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii Dorpat. După un an de studiu, însă, s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg, aceeaşi facultate. A absolvit facultatea cu diplomă de gradul I. Urmare a acestui fapt a avut recomandarea pentru profesorat.
În anii de studenţie de la Petersburg a iniţiat Asociaţia Studenţilor Basarabeni. După absolvire, concurează cu succes la postul de privat-docent. A lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, unde a predat fizica, matematica şi astronomia. A publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei.
În anul 1917, a fost ales deputat în Sovietul din Petersburg. La 2 aprilie 1917, a fost format partidul Naţional Moldovenesc, care avea un program în care se prefigura o largă autonomie a Basarabiei şi se cerea constituirea Sfatului Ţării, care să aibă rol de conducere executivă.
În aprilie 1917, Inculeţ revine în Basarabia împreună cu 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petersburg, ca emisar al preşedintelui Guvernului provizoriu, Kerenski. Ei au venit cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.
Este ales deputat în „Sfatul Ţării”, primul parlament al Basarabiei, alături de Pantelimon Halippa, Boris Epure şi Ion Buzdugan. Ei, alături şi de alţi patrioţi, militau pentru reîntregirea neamului românesc.
La 21 noiembrie 1917 Ion C. Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării. După tentativa bolşevicilor de preluare a puterii la Chişinău, în 6 ianuarie 1918, în 24 ianuarie „Sfatul Ţării” a proclamat independenţa Basarabiei faţă de imperiul rus. Inculeţ a fost caracterizat astfel: „La 21 noiembrie se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales, în mod unanim, Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor şi, mai cu seamă, extrem de răbdător.”
Inculeţ a dovedit în toate împrejurările un calm desăvârşit şi sânge rece. Nicio hotărâre pripită, niciun pas nesăbuit. În toate împrejurările se gândea numai la soarta ţăranului: „dacă Dumnezeu ne va ajuta să facem odată Unirea, să rezolvăm radical şi reforma agrară, adică să dăm pământ ţăranilor, voi fi cel mai fericit om.”
Hotărârea Sfatului Ţării, din 27 martie 1918, de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, semnată de Ion Inculeţ în calitate de preşedinte al Sfatului Ţării şi de Ion Buzdugan, în calitate de secretar, este consfinţită ca stare de fapt prin decretul regal semnat la 9 aprilie 1918 de regele Ferdinand, supranumit „întregitorul de ţară.”
Ion Inculeţ a avut o bogată activitate politică şi după înfăptuirea Unirii. Viaţa marelui bărbat a fost puternic marcată de asasinarea primului-ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933, precum şi de cedarea Basarabiei în urma ultimatumului sovietic din 1940.
Referindu-se la soarta Basarabiei, în anul 1940 spunea: „Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forţă, cu încălcarea oricărui drept şi a oricărei dreptăţi, în anul 1812. Autonomia propusă la anexare, cu păstrarea limbii româneşti în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă, Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia ţaristă, o sută de ani a durat cu dârzenie rezistenţa acestui popor moldovean dintre râurile Prut şi Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea fiinţei naţionale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conştiinţei naţionale. Şi, odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără şi mistuia, cât putea mai mult, din piedicile ce erau puse în calea Unirii cu toţi românii.”
Fiind permanent într-o stare tensionată, ameninţat cu represaliile legionare, în seara zilei de 19 noiembrie 1940 s-a stins din viaţă în urma unui atac de cord. La înmormântarea sa a rostit un discurs Vasile Bârcă, care a spus: „Ceea ce caracterizează, îndeosebi, viaţa şi opera lui Ion Inculeţ este modestia şi blândeţea lui nesfârşită, temeinica sa pregătire, însoţită de tactul şi calmul ce-l caracterizează şi, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de ţară, de Basarabia lui natală, pe care-a iubit-o din toate puterile minţii şi sufletului său.”
La 7 iunie 1942, rămăşiţele pământeşti ale lui Inculeţ şi ale soţiei sale au fost aduse şi depuse în două morminte aflate în incinta Bisericii „Sf.Ioan Botezătorul” din localitatea Bârnova, judeţul Iaşi. Evocându-i activitatea pe care şi-a pus-o necondiţionat în slujba Basarabiei sale iubite, ne vom face şi în acest mod datoria faţă de cel care a fost Ion C. Inculeţ, semnatarul proclamaţiei Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă la 27 martie 1918.
Prof. GH. DOLINSKI
Comentarii