Holzindustrie Schweighofer anunţă noua politică de aprovizionare cu masă lemnoasă, mult mai strictă

Holzindustrie Schweighofer a anunţat, joi, noua politică de aprovizionare cu masă lemnoasă, arătând că şi-a luat angajamentul de a consolida industria sustenabilă a lemnului în România.

Astfel, în ianuarie 2017 compania a prezentat un plan de acţiune ale cărui măsuri sunt peste cerinţele legislaţiei în vigoare, iar pentru o companie de prelucrare a lemnului, precum Holzindustrie Schweighofer, sprijinirea gestionării durabile a pădurii începe cu decizia de achiziţie.

Compania precizează într-un comunicat de presă că, în conformitate cu principiile planului de acţiune, compania a actualizat şi a consolidat în mod semnificativ politica de aprovizionare cu masă lemnoasă. „Scopul nostru este să reflectăm mai bine nevoile clienţilor noştri şi să răspundem preocupărilor diferitelor părţi interesate” a precizat Jürgen Bergner, membru în consiliul de administraţie al grupului Schweighofer.

Sursa citată precizează că noua politică este supusă unei perioade de consultare cu părţile interesate şi scopul acesteia este să indice în mod clar care sunt principiile de bază în activităţile de aprovizionare ale Holzindustrie Schweighofer. De asemenea, această politică include noi angajamente, în special în ceea ce priveşte ariile protejate, precum pădurile virgine, se menţionează în comunicat, în care se aminteşte că, în 2015, Holzindustrie Schweighofer a introdus politica „zero lemn din parcurile naţionale”, care este menţinută.

„Parteneriatele şi relaţiile pe termen lung – în special cu furnizorii noştri – sunt esenţiale pentru Holzindustrie Schweighofer. Noua politică include acum reguli mai clare pentru suspendarea relaţiilor de afaceri sau excluderea partenerilor care nu respectă cerinţele noastre pentru o industrie sustenabilă a lemnului”, adaugă Jürgen Bergner.

Această procedură a fost consolidată pentru a diminua şi pe viitor riscul aprovizionării cu lemn ce contravine politicii noastre, susţine compania, care subliniază că o evaluare calitativă şi continuă a modului de administrare a pădurilor este importantă pentru gestionarea durabilă a acestora.

Astfel, Holzindustrie Schweighofer se angajează ca începând cu anul 2025 să atingă obiectivul de a cumpăra doar lemn certificat şi să raporteze anual în mod public progresele realizate în acest scop.

Holzindustrie Schweighofer doreşte să iniţieze, să menţină şi să intensifice dialogul cu părţile interesate, aspect pe care s-a pus şi va fi pus un accent deosebit.

„Apreciem toate opiniile pe care le-am primit de la diverşi factori interesaţi în ultimele luni. Pentru a arăta că dorim să comunicăm în mod deschis cu toate grupurile interesate, indiferent de punctul lor de vedere, publicăm, de asemenea, o declaraţie privind rolul şi responsabilitatea morală a companiei noastre în ceea ce priveşte aprovizionarea cu masă lemnoasă”, menţionează Jürgen Bergner.

WWF şi Agent Green sunt doar câţiva dintre cei care şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la noua politică şi la declaraţia privind rolul şi responsabilitatea morală a companiei austriece în ceea ce priveşte aprovizionarea cu masă lemnoasă.

Holzindustrie Schweighofer doreşte să demonstreze că a ajuns într-o nouă etapă în ceea ce priveşte implicarea sa în România pe teme de gestionare legală şi durabilă a pădurilor şi comerţului cu material lemnos, mai arată sursa citată.

„Suntem hotărâţi să încurajăm şi alte părţi interesate să se alăture iniţiativei privind o industrie sustenabilă a lemnului”, concluzionează Jürgen Bergner. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI