Evenimentul „Luna plantării pădurilor”, iniţiat din nevoia de a proteja pădurile, este mai actual ca oricând, susţine inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel.
El a adăugat că debutul acestui eveniment a constat în mobilizarea populaţiei la acţiuni de plantare, în suprafeţele afectate de despăduriri.
Găşpărel a menţionat că, în prezent, acţiunile sunt continuate, devenind astfel o tradiţie.
Totodată, el a anunţat că personalul Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu proprietari de păduri şi delegaţii Ocolului Silvic Brodina, a participat la plantarea unei suprafeţe proprietate privată situată pe raza localităţii Brodina de Sus, pentru care serviciile silvice sunt asigurate de Ocolul Silvic Brodina. (N.B.)
























Comentarii