De pe două roţi au ajuns pe mâna medicilor

Doi bărbaţi din judeţ, un biciclist şi un mopedist, au avut nevoie, sâmbătă, de îngrijiri medicale după ce au fost implicaţi în accidente rutiere provocate din cauza lor.

În timp ce conducea o bicicletă pe strada Cernăuţi din municipiul Suceava, ajuns în apropierea sensului giratoriu cu strada Traian Vuia, un bărbat de 33 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, nu a redus suficient viteza, a acroşat cu roata bicicletei bordura scuarului ce desparte benzile de preselecţie şi a căzut pe carosabil. În urma impactului, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe lângă neatenţia în deplasare, un rol important în producerea incidentului rutier l-a avut, după cum spun poliţiştii, starea avansată de ebrietate a bărbatului, aparatul etilotest indicând pentru el 1,17 mg/l alcool pur în aer expirat.

În jurul orelor prânzului, pe mâna medicilor a ajuns şi un bărbat de 66 de ani. Victima conducea un moped înmatriculat în străinătate pe un drum comunal neclasificat, din comuna Brodina. Ajuns însă în apropierea intersecţiei cu DJ 209G, el nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea mopedistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri mediale. Şi el a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI