În această sesiune parlamentară

Iniţiativa parlamentarilor suceveni privind transferul pădurilor-parc la administraţiile locale ar putea fi adoptată

>Proiectul a pornit de la situaţia parcului Şipote, dar vizează circa 13.900 ha în toată ţara

Proiectul de lege comun al tuturor parlamentarilor suceveni privind transferul pădurilor-parc la administraţiile locale, inclusiv parcul Şipote, ar putea fi adoptat în această sesiune parlamentară, a apreciat, joi seara, în emisiunea „Exclusiv 90 de minute”, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.

Fădor a spus că este un proiect de lege susţinut de toţi parlamentarii de Suceava şi că e de natură să soluţioneze o problemă pentru care se încearcă rezolvarea de 25 de ani.

Ea a explicat că proiectul a trecut de patru comisii în Senat şi are raport comun favorabil de la Comisia de Agricultură şi de la Comisia de Dezvoltare.

„Urmează votul în plenul Senatului, iar apoi va trece în comisiile din Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Sper ca până în vară să treacă” a spus Fădor.

Ea a subliniat că proiectul nu se referă doar la parcul Şipote, ci că există şi multe alte municipii şi oraşe care îşi doresc ca aceste păduri-parc situate în interiorul localităţilor să poată fi preluate şi să poată fi realizate investiţii.

Deputatul PNL a explicat că în aceste spaţii nu se va putea vorbi de speculaţii imobiliare.

„Vorbim efectiv de un spaţiu de recreere care să fie redat oamenilor, unde să se poată realiza strict anumite investiţii” a declarat Angelica Fădor, care a adăugat că legea prevede că aceste păduri nu se vor putea trece din domeniul public în domeniul privat.

Ea a menţionat că este vorba de 13.900 ha la nivelul ţării, din evidenţele Romsilva, care ar putea fi transferate primăriilor.

„Am încredere că acest proiect de suflet al tuturor parlamentarilor suceveni va trece” a spus deputatul Angelica Fădor.

Toţi parlamentarii de Suceava au iniţiat un proiect de lege, pornind de la cazul parcului Şipote, prin care pădurile-parc să poată fi preluate de administraţiile locale, care să le amenajeze în spaţii de recreere. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI