PSD Suceava 2020

Cătălin Nechifor:

Peste 150.000 de români nu au acte de identitate

> Situaţia este inacceptabilă, pentru că aceşti oameni nu au nicio şansă în viaţă şi pot fi victimele reţelelor de crimă organizată, consideră vicepreşedintele Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor

 Vicepreşedintele Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor, deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, că, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, peste 150000 de români nu au acte de identitate.

Potrivit lui, peste 150000 de români nu au acte de identitate şi este posibil ca un număr şi mai mare de copii să nu aibă certificat de naştere.

El a menţionat că această situaţie a fost discutată, marţi, în Comisia de administraţie publică a Camerei Deputaţilor, la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

„Afirmaţiile au fost făcute de reprezentantul MAI. Situaţia aceasta mi se pare inacceptabilă, iar peste două săptămâni am de gând să solicit înfiinţarea unui grup de lucru care să identifice precis această situaţie şi să găsim şi soluţii, inclusiv de modificarea legislaţiei, aşa încât măcar să ştim câţi suntem”, a menţionat Nechifor.

El a arătat că aceşti oameni fără identitate sunt potenţiale victime şi nu au nicio şansă în viaţă.

„Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce se poate întâmpla cu aceşti oameni care par să fie ai nimănui, de la trafic de organe şi de fiinţe vii, la şanse zero de urmare a unui liceu sau facultăţi, la a-ţi găsi un loc de muncă decent sau chiar la a-ţi întemeia o familie. Numărul este uriaş din punctul meu de vedere, 150 de mii de oameni ai nimănui înseamnă populaţia unui municipiu reşedinţă de judeţ de talie mai mare, sau circa 20 de comune de talie medie spre mare” a menţionat Cătălin Nechifor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: