Două universitare sucevene au fost recent numite în structurile Institutului Limbii Române, care are drept principal obiectiv promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în străinătate.
Potrivit unui comunicat al Universităţii Suceava, acestea sunt: prof. univ. dr. Rodica-Mărioara Nagy, Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Preşedinta Comisiei pentru imaginea universităţii şi cooperare internaţională a Senatului USV.
Aceste numiri, incluse deja şi pe site-ul Institutului Limbii Române, reprezintă o nouă recunoaştere a activităţii şi competenţelor celor două cadre didactice universitare, titulare ale Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, precum şi a calităţii deosebite a cercetării filologice din alma mater sucevensis, subliniază USV în comunicat. (N.B.)
- Brandusa Steiciuc
- Rodica Nagy



























Comentarii