Pâinea şi cuţitul

Ne-am putea imagina, oare, un Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, în Scorniceşti, undeva în România) supravieţuind până la centenar într-o RSR mereu în „epocă de aur”, cu al său popor purtat „spre comunism în zbor”?! În privinţa insului…, teoretic, poate; în ce priveşte sistemul, din multe motive, nu, categoric. Altfel, în lume, erau şi pe vremea sa, cum mai sunt şi azi, futurologi ori sefişti nu idealişti, ci rezemându-se pe argumente scoase din pălăria concretului, care să prevadă ca posibil, într-un viitor nebulos, sisteme cu inşi „egali” între ei, neapărat supuşi unor dictaturi, spre gestionarea unor zone cu sărăcie extremă (inclusiv ca urmare a unui incident nuclear cu urmări planetare!). Probabil, în lume, visul himeric al comunismului a fost posibil a se întrupa dincolo de ipoteză tocmai din cauza sărăciei şi, mai ales, a războaielor devastatoare şi a unor stăpâni ieşiţi câştigaţi din acestea (inclusiv cazul României). Şi de asemenea probabil (inclusiv cazul României, unde destui dintre cei care-au pus mâna pe pâine şi, mai ales, pe cuţit, figurându-le drept seceră şi ciocan, s-au considerat iute înnobilaţi; de pâine, de cuţit…) comunismul e imposibil din cauza naturii umane. Dacă după 26 ianuarie, zi de amintire (diversă…, de la om la om) rămasă oricum în reflexul memoriei multora dintre noi, pe 31, luni, la o nouă licitaţie, se vor etala spre vânzare – firma Artmark şi-a numit evenimentul „Epoca de Aur, în anul Centenarului Ceauşescu”!!! – alte obiecte din „colecţia familiei Ceauşescu” (cu preţuri începând de la 10 la 1500 euro), ele nu vor fi jinduite de „nostalgici” (cum le-a plăcut unor medii să transmită), ci de colecţionari „capitalişti”. Inclusiv anonimi. Inclusiv, poate, având azi în mâini pâinea şi cuţitul.