> După ce a fost urmărit în trafic, tânărul a abandonat maşina şi s-a ascuns de oamenii legii în curtea unei case
Întunericul pusese stăpânire peste judeţul Suceava, la finele săptămânii trecute, când, pe DC Gura Putnei, la intersecţia cu zona denumită popular „urană”, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate. Iniţial, şoferul maşinii vizate de oamenii legii a lăsat impresia că se conformează solicitării venite din partea oamenilor în albastru şi a semnalizat pentru a trage pe dreapta, dar imediat după asta conducătorul auto a accelerat şi a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea lui. Cursa nu a durat prea mult, deoarece şoferul, identificat ulterior ca fiind un localnic în vârstă de 37 de ani, s-a gândit că pe jos are mai multe şanse de a scăpa, aşa că a oprit, a părăsit autovehiculul şi a sărit un gard, ascunzându-se în curtea unui imobil din apropiere. Poliţiştii nu s-au lăsat, iar în urma somaţiilor efectuate de aceştia bărbatul s-a răzgândit şi s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor. Cercetările efectuate ulterior au stabilit că omul încercase să fugă de autorităţi deoarece autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat, plăcuţele cu numerele de înmatriculare fiind expirate. Mai mult, băuse bine înainte de a se urca la volan, aparatul etilotest indicând pentru şofer 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu se ştie cu exactitate alcoolemia din sânge, deoarece în momentul în care a fost dus la spital conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii acestui lucru. Tocmai de aceea pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat” şi „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
























Comentarii