Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 24 ianuarie 1859 a fost o consecinţă a Congresului de pace de la Paris (1856). După cum se ştie, Pacea de la Paris, în urma Războiului Crimeei, s-a încheiat după indicaţiile împăratului Napoleon al III-lea.
Punctele referitoare la români din tratatul de pace erau: Protectoratul rusesc asupra Moldovei şi Ţării Româneşti se înlătură, principatele rămânând numai sub suzeranitatea turcească. Partea de sud a Basarabiei, adică cele trei judeţe de pe marginea Dunării – Cahul, Bolgrad şi Ismail – se restituie Moldovei, Marea Neagră a fost declarată neutră, Regulamentul Organic urma să fie desfiinţat şi înlocuit cu o legiuire alcătuită din marile puteri.
Împăratul Napoleon al III-lea ar fi vrut să proclame Unirea Principatelor Române, însă Austria, Turcia şi Anglia s-au opus, motivând că românii din Moldova şi Ţara Românească nu vor să se unească.
În aceste condiţii, marile puteri hotărâră să consulte dorinţele românilor. Astfel, pentru consultarea dorinţelor românilor au fost convocate atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească adunările ad-hoc, din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor judeţelor şi tuturor claselor sociale.
Cu grija conducerii Ţărilor române au fost însărcinaţi doi caimacani (locţiitori de domni) numiţi de turci: în Ţara Românească fostul domn Alexandru Ghica, iar în Moldova Teodor Balş, iar după moartea acestuia, Nicolae Vogoride. Dacă în Ţara Românească Alexandru Ghica a sprijinit din răsputeri ideea unirii, în Moldova, Nicolae Vogoride, înţeles cu austriecii şi turcii, împiedica prin orice mijloace unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Nicolae Vogoride cunoştea că în Fălticeni pe vremea aceea trăia o generaţie de tineri excepţionali din familiile Morţun, Pleşescu, Stamate, Văsescu, Sungurof, Razu, Forăscu, Ghiţescu, Gane, Măcărescu, Romano etc. De aceea s-a gândit să le trimită prin poştă decrete de boieri. Astfel, cei peste 40 de tineri din familiile menţionate mai sus, care îmbrăţişau cu entuziasm ideeea mare şi mântuitoare a Unirii, “s-au văzut căftăniţi cu rangurile de căminari, comis, spătar, ban, agă etc.”, afirmă istoricul Vasile Costăchescu în „Istoria oraşului Fălticeni”.
În acest mod se căuta atragerea lor în tabăra antiunionistă. Dar aceşti tineri unionişti s-au hotărât să trimită înapoi decretele, amânând acest fapt până la Sfântul Nicolae, atunci când au organizat o mare manifestaţie împotriva caimacanului Nicolae Vogoride. Manifestanţii au pornit din casa lui Matei Gane, având în frunte pe Nicu Gane.
Toţi se îndreptară spre primărie. Tinerii duceau cu ei o caricatură uriaşă sub care era scris cu litere roşii: “Trăiască Excelenţa sa Caimacanul Neculai Vogoride!”
Scrie marele nuvelist Nicu Gane: “Ura … strigară tineretul din răsputeri, şi deodată zece, douăzeci, treizeci de petre aruncate asupra caricaturii şi-o rupse de sus până jos.
Jos Grecoteiul!
Jos Măslinarul!
Jos capra râioasă!
Şi o nouă ploaie de pietre distruse caricatura cu desăvârşire şi nu mai rămase nici un petec din ea.
Publicul în loc să iee partea Grecoteiului (în realitate Nicolae Vogoride era bulgar) făcu imediat cauză comună cu tineretul şi prinse a striga:
– Muzica! … Hora Unirii!
Atunci tarafurile de lăutari, cari, în atâtea rânduri, şi-au văzut scripcele şi cobzele lor cu sorcoveţi şi irmilici, intonară în aplauzele frenetice ale publicului întreg Hora Unirii, vestita horă a lui Alecsandri, care era cântecul înălţător, hrana noastră sufletească de toate zilele.”
Încercarea caimacanului Vogoride de a opri curentul unionist din zona Fălticenilor a fost sortită eşecului. Ba mai mult, falsificarea listelor alegerilor pentru divanul ad-hoc al Moldovei de Nicolae Vogoride, Nicolae Istrati de la Rotopăneşti, Nicolae Canta de la Horodniceni şi Alecu Balş a dus la anularea alegerilor de marile puteri. Alegerile au fost refăcute şi, de această dată, au dat câştig de cauză unioniştilor.
Alegerile pentru Divanul ad-hoc au dat câştigători pe:
– Vornicul Iorgu Vârnav-Liteanu, deputatul proprietarilor mari,
– Vornicul Alecu Botez-Forăscu, deputatul proprietarilor mari,
– Costache Morţun, deputatul proprietarilor mici,
– Toader sin Pavel, deputat sătean, din Rădăşeni,
– Postelnicul Demitrie Grigoriu Văsescu, deputat de oraş (vezi „Albina”, număr festiv Anul (XII), 24 ian. 1909 „50 de ani de la Unirea Principatelor”)
După cum este cunoscut, unioniştii şi-au exprimat revendicările şi l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn la 5 ianuarie 1859 şi la 24 ianuarie 1859 domn al Ţării Româneşti. Au fost astfel abil ocolite prevederile Convenţiei de la Paris din 1858.
Fălticenenii au sărbătorit cum se cuvine Unirea Moldovei cu Ţara Românească prin petreceri, baluri, hore. Mama istoricului Vasile Costăchescu spunea: “Parcă amu îl văd pe Forăscu ispravnicul cum juca când s‘o făcut unirea, în hora ce se întindea de la „Adormire” până în răspântine (în centrul oraşului), cum boierii apucau în horă pe oricine, cum beau vin şi aruncau în sus steclele, ne mai ştiind ce să facă de bucurie.”
“Alexandru Ioan Cuza – scrie Eugen Dimitriu în lucrarea „Lumini fălticenene”, vol. II – a venit în Fălticeni în 1860 şi 1864.
În piaţă s-au strâns o mulţime entuziastă. Din Rădăşeni a sosit, în fruntea unui pâlc de flăcăi pe cai albi, primarul comunei, Toader Grumăzescu, pe care Vodă îl cunoştea. Când a strigat cu voce puternică: Să trăieşti, Măria Ta!, Domnul a ridicat privirile, l-a zărit şi l-a întrebat ca un prieten: Ce faci Toadere?”
Artizanul Unirii şi-l amintea bine. Cu un grup de săteni, Toader Grumăzescu fusese la Ruginoasa, de Anul Nou, 1860, când îl urase.
Aşadar, unioniştii din Fălticeni au contribuit din plin la Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 24 ianuarie 1859. De atunci, apare pe harta politică a lumii Statul naţional al românilor, care a deschis calea unor profunde prefaceri în viaţa socială, economică, politică şi culturală.
Unirea din 1859 a fost o premisă pentru cucerirea independenţei naţionale şi a înfăptuirii României Mari în 1918.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii