Viceprimarul PNL Lucian Harşovschi:

Era cât pe ce să „sparg televizorul” când preşedintele Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă prim-ministru

Dar nu avea altă soluţie…

 Viceprimarul PNL al Sucevei, Lucian Harşovschi, a declarat, joi seara, că a avut impulsul să spargă televizorul când a văzut că preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, dar că preşedintele nu avea altă soluţie.

El a comentat declaraţia liderului grupului PSD din Consiliul Local Suceava, Vasile Mocanu, care a apreciat că numirea Vioricăi Dăncilă în funcţia de prim-ministru este ca o cursă ştafetă.

„E ca o cursă când se schimbă partenerii. Următorul purtător al ştafetei e tot mai bun. Întotdeauna pe cel mai bun îl pui al treilea, al patrulea” a spus Mocanu.

„Dacă nu era din Teleorman, poate înţelegeam. Al treilea e norocos întotdeauna ca în poveşti. Nu am nimic cu doamna (Dăncilă – n.n.). Nu o cunosc şi poate nu o voi cunoaşte decât dacă voi merge la o şedinţă şi să fie prezentă acolo” a spus Harşovschi în emisiunea „Exclusiv 90 de minute”.

„Cel puţin aseară (miercuri – n.n.) îmi venea să sparg televizorul când am văzut că preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o prim-ministru. A fost impulsul” a spus viceprimarul. El a spus că acest impuls a fost justificat mai ales că şi vocea străzii a criticat.

„Noi, acest impuls, trebuie să ni-l controlăm şi să vedem legislaţia şi Constituţia. Constituţia spune clar: în condiţiile în care PNL nu a mers cu propunere de premier şi opoziţia nu s-a coagulat, nu au venit cu alte propuneri, cu un program de guvernare, era clar. Cum era să fie un guvern PNL cu majoritate PSD? Acum îmi dau seama că a procedat cum trebuie. Nu avea ce face” a spus Lucian Harşovschi.

El a arătat că nu înţelege de ce PSD îi susţine doar pe cei din Teleorman, că ei doar pe cei din Teleorman îi doresc în Guvern.

„Noi pe ăştia îi vrem. Cei din Teleorman sunt cei mai buni. Doamne ajută, că nu am nimic cu oamenii din Teleorman, dar atât timp cât vrei să-ţi faci prim-ministru după chipul şi asemănarea liderului suprem e cam mult deja” a spus viceprimarul.

Lucian Harşovschi a mai spus că românii au votat într-un fel la alegerile parlamentare din 2016 şi că de atunci aşteptările sunt foarte mari, dar că lucrurile merg într-o direcţie proastă. Potrivit lui, la guvernare se poate ajunge prin alegeri anticipate, ori, dacă nu, să se aştepte încheierea ciclului electoral. Atunci românii vor putea spune, prin vot, dacă au fost păcăliţi de PSD.

„Noi, ca opoziţie, trebuie să fim garantul libertăţii şi respectării Constituţiei” a declarat Lucian Harşovschi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI