Lui Dumitru Covalciuc

Un ultim cuvânt de „Adio”

Cu durere în suflet mă alătur şi eu la condoleanţele din „Zorile Bucovinei”, scrise de prietenii devotaţi ai istoricului, scriitorului, ziaristului, folcloristului şi marelui patriot român Dumitru Covalciuc, personalitate înzestrată de Dumnezeu cu cele mai alese virtuţi intelectuale, un bărbat cu suflet mare, cât munţii Carpaţi, un reprezentant de vază al comunităţii româneşti din nordul Bucovinei.

L-am deplâns, l-am petrecut pe ultimul său drum împreună cu întreaga comunitate românească din nordul Bucovinei istorice, cu prieteni dragi din Ţară, întâmpinând, la intrarea în satu-i natal Oprişeni, cu toţii, în îndoliata zi de ultimă vineri a anului trecut, catafalcul adus din Iaşi ce purta corpul neînsufleţit al ziaristului şi istoricului Dumitru Covalciuc. La Iaşi a decedat, după o operaţie complicată pe cord, însoţindu-l, alături de îndoliata-i familie – soţia Victoria, fiii Florin şi Ciprian, nurorile şi nepoţica Victoria, fratele Petru – spre Biserica locală, unde, un sobor de alese feţe bisericeşti, în frunte cu protopopul de Storojineţ Vasile Covalciuc, originar din Oprişeni – preacucernicii Vasile Pauliuc, parohul sfântului locaş, Gheorghe Covalciuc, Ioan Bivolaru, Dumitru Miţiţei – au săvârşit un înălţător serviciu divin în memoria distinsului dispărut.

Un pios omagiu i-au adresat, apreciindu-i activitatea meritoasă în diverse domenii din timpul vieţii, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, însoţită de întreaga-i echipă diplomatică – adjunctul Ionel Ivan, ministru consilier, cu soţia Mioara, consulul Edmond Neagoe; preşedintele Consiliului Regional Ion Muntean, primarul Oprişenilor Nicolae Popovici, directorul ŞM Nicolae Bodnariuc, prietenii lui dragi din Ţară – Mihai Grozavu, consilier, Consiliul Judeţean Suceava, Ioan şi Paraschiva Abutnăriţei, prof. Vasile Adăscăliţei, poetul Emil Ianoş din Rădăuţi, interpretul Călin Brăteanu, directorul Centrului Cultural Bucovina, Suceava, însoţiţi de Ciprian Bojescu, Ştefan Purici, Mihai Frunză, Rozalia Motrici, Ioan Iţco, Ioan Bodnar, Nicolae Nicolovici, Mircea Irimescu etc., colegii şi prietenii din Cernăuţi Arcadie Opaiţ, Ilie Zegrea, Nicolae Toma, Vasile Bâcu, Nicolae Şapcă, Vasile Tărâţeanu, colegul de şcoală şi studii Leon Nimigean, Vasile Staşescu etc. Devotat şi destoinic fiu al Oprişenilor, Dumitru Covalciuc a fost dat ţărânii în cimitirul din satul natal.

A fost un om modest, sincer, a iubit adevărul istoric, deşi n-a fost înţeles şi apreciat la justa-i valoare de unele personalităţi autonumite din ţinut. Vorba lui Eminescu: „Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? Azi, când patimilor proprii muritorii toţi sunt robi…”. Având în palmaresul creaţiei sale peste 57 de volume editate, ar fi meritat pe deplin să fi fost şi el membru al Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, al Uniunilor scriitorilor din România, Republica Moldova şi Ucraina. Oare publicaţiile sale au fost puţine pentru ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, care într-adevăr merita, să se fi bucurat în timpul vieţii de acest titlu? Era vrednic de a fi şi membru de onoare al Academiei Române, precum regretatul savant Grigore Bostan (care scria în 1996 în Almanahul „Ţara Fagilor: „I-ar sta bine dlui D. Covalciuc şi cu alte «regalii» mai distinse, dar binemeritate, să zicem, „membru al Uniunii Scriitorilor din România, Moldova, Ucraina”, „doctor în filologie” (sau istorie), membru al unor instituţii academice de prestigiu ş.a. Şi de ce nu? Doar e ştiut bine faptul, că nu numai în nordul Bucovinei, ci şi departe, de dincolo de Carpaţi şi de Prut, există extrem de puţini oameni care ar putea rivaliza cu el în domeniile neexplorate ale istoriei şi culturii româneşti din Ţara Fagilor. Avem în vedere atât multitudinea de informaţii pe care le deţine, cât şi aptitudinile investigative, materializate de el, mai cu seamă în ultimii ani, în numeroase studii, eseuri, schiţe şi note documentare”), actualii Vasile Tărâţeanu şi Alexandrina Cernov, dar n-a fost să fie, deşi încă nu e târziu să fie desemnat post-mortem, demers pe care ar trebui să-l facă societăţile naţional-culturale româneşti din regiunea Cernăuţi.

A fost un om dintr-o bucată de stejar viguros din Ţara Fagilor, dar, modest din fire, n-a cerşit să fie miluit cu onoruri, n-a făcut concesii nimănui. Da, a greşit şi el ca toţi muritorii, însă doar unul Dumnezeu nu are păcate, dar faptele lui bune prevalau peste cele rele. Nu şi-a dus zadarnic traiul pe acest pământ, lăsând o frumoasă moştenire istorico-literară, ceea ce îl înalţă pe o treaptă mai înaltă în ierarhia istoriei şi literaturii din Bucovina noastră înstrăinată.

www.romanidecentenar.ro

Domnilor, toate în viaţa pământească sunt trecătoare! Să lăsăm invidia şi ura! Când vom pleca la cele veşnice nu vom lua nimic cu noi – nici titlurile, nici gloria, doar păcatele. Ca ele să nu fie atât de grele, urmează să fim corecţi şi să facem bine celor din jur. Vorba creştinului: „Binele se răsplăteşte cu bine. Dacă nu poţi face niciun bine, nu fă rău, că tot e un bine pentru tine”.

A fost o personalitate cum alţii doar se visează, bun la suflet, şi sunt sigur că Bunul Dumnezeu îl va ţine în dreapta Sa, fiindcă şi el are nevoie de oameni erudiţi.

Te-ai stins, Dumitru, ca o stea în zori, dar vei trăi veşnic în inimile tuturor românilor care te-au iubit şi te-au apreciat! Fie-ţi ţărâna uşoară! (NICOLAE MINTENCU, corespondent al ziarului „Zorile Bucovinei”, membru al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi; foto: NICOLAE PAULENCU, NICOLAE HAUCA, DORU ROPCEANU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: