Despre Dana noastră

Încă îi simt lipsa, la atâţia ani de când a plecat, şi, din când în când, mi se face un teribil dor de ea. Pentru că noi, dincolo de faptul că am fost colege, chiar dacă nu am fost prietene la cataramă, am vibrat de multe ori laolaltă. Vorbind de una, vorbind de alta, despre viaţă, despre supărări şi despre bucurii şi, mai ales, despre copii. Mai ales că al ei era departe, în perioada de studii de după liceu. Aşa încât, de multe ori, când fiul meu a avut un eveniment în viaţă, o reuşită, tare mi-aş fi dorit să i-o împărtăşesc. Îmi şi imaginam cum ar fi reacţionat, ce ton ar fi avut vocea ei şi cum i-ar fi fost privirea în acele momente. Noi două, vorbind despre copiii noştri, aşa mă închipui cu ea, cu Dana Dominciuc.

Zilele trecute mi-a fost des în gând, probabil pentru că vine şi comemorarea asta tristă, se fac îndată 14 ani de când a plecat. Ba dădeam cu ochii de portretul ce se află şi acum deasupra biroului unde a scris, ba îmi apărea în cale blocul unde a stat cândva, ba zăream magazinul ăla de unde nu se îndura să-şi cumpere perechea aia scumpă de cizme pentru că mai avea ceva de făcut cu banii până să termine fata şcoala.

De curând, într-un supermarket, am avut-o, deodată, în faţă. Nu vă mint, era acolo, lângă mine. Sau o fi fost fiica ei, ocrotind fetiţa – copil sfios – care se ascundea în spatele mamei şi al tatălui spre a nu fi privită cercetător de doamna din faţă. Era acolo, în privirile fiicei sale şi cu greu m-am abţinut să nu-i spun asta – că mă uit la ea şi o văd pe Dana – ca să nu mă creadă c-am luat-o aiurea pe câmpii. N-o văzusem de câţiva ani şi, acum, tânăra femeie semăna atât de mult cu mama sa încât, văzând-o, parcă mi-a mai trecut dorul. Pentru că îmi este mie, pentru că ne este nouă tare dor de ea!

S-a dus de lângă noi, moartea a luat-o fulgerător, aşa cum fulgerul despică cerul de vară şi cum am înţeles că s-ar fi tradus, în vorbire liberă, diagnosticul care denumeşte afecţiunea ce i-a pus capăt vieţii, dar amintirea ei ne-a rămas, precum rămân culorile curcubeului care se risipesc încet, după ploaie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: