A ajuns în spatele gratiilor după ce a încercat să păcălească poliţiştii

>Bărbatul săvârşise înainte un accident rutier cu fugă de la locul faptei >Ca să scape, a încercat să o bage pe soţie „la înaintare”

 A ajuns în spatele gratiilor, iar de acum se va gândi cu siguranţă de două ori înainte de a mai încerca să inducă în eroare oamenii legii. Este vorba despre un bărbat care a lovit grav un pieton iar apoi a fugit de la faţa locului după ce se suise la volanul unei maşini chiar dacă nu avea voie. Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că incidentul rutier s-a petrecut luni, în jurul orei 19.15, pe DJ 209A, din comuna Mălini. Un conducător auto a surprins şi accidentat grav un bărbat de 40 de ani, din localitate, care se afla pe partea carosabilă, după care a părăsit locul faptei şi a abandonat vehiculul la o distanţă de aproximativ 2 km de locul producerii accidentului. Din cauza stării în care se afla, victima a fost transportată cu o ambulanţă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În timp ce agenţii IPJ Suceava efectuau măsurători şi adunau date, la locul faptei s-a prezentat o tânără de 25 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ.

Aceasta a început să le povestească oamenilor legii cum că ea ar fi condus maşina implicată în accident, în care se afla ca pasager şi soţul ei, de 31 de ani, din comuna Mălini. Cei doi soţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru femeie şi de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbat. Poliţiştii nu au prea crezut povestea auzită, astfel că în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că autoturismul a fost condus de bărbatul de 31 de ani. Acesta însă a încercat să inducă în eroare organele de cercetare şi să arunce toată vina asupra partenerei de viaţă, pentru că el nu avea ce să caute la volan, deoarece are dreptul de a conduce suspendat. Pentru ceea ce a făcut, s-a dispus reţinerea autorului pentru 24 ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava şi urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI