Licitaţia care va schimba total salubrizarea menajeră în municipiul Suceava va fi organizată săptămâna viitoare

Procedura de desemnare a firmei care se va ocupa în următorii 12 ani de salubrizarea menajeră în municipiul Suceava a fost reluată după ce licitaţia, programată iniţial pentru data de 1 noiembrie 2017, a fost suspendată, iar ofertele în cadrul licitaţiei deschise pentru concesionarea acestui serviciu vor fi deschise în data de 12 ianuarie.

Potrivit documentelor transmise în sistemul electronic de achiziţii publice, Primăria Suceava a remediat cele opt probleme din caietul de sarcini identificate prin decizia CNSC şi a anunţat agenţii economici interesaţi să participe la licitaţie şi că ofertele vor fi deschise la ora 12, în data de 12 ianuarie.

Licitaţia fusese programată iniţial pentru data de 1 noiembrie 2017, dar, în urma unei contestaţii depuse de o firmă din Buzău, aceasta a fost suspendată.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, consideră că prin noua abordare a problematicii deşeurilor menajere se poate vorbi de un punct de cotitură în domeniu.

„E un punct de cotitură în ceea ce priveşte modalitatea de gestionare a deşeurilor cu platforme îngropate sau semiîngropate şi puncte de colectare de deşeuri reciclabile” a spus primarul.

Consiliul Local Suceava a aprobat, în septembrie, reluarea licitaţiei pentru desemnarea operatorului de salubrizare menajeră pentru următorii 12 ani, valoarea contractului fiind de 83,829 de milioane de lei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI