>Serviciul specializat al Primăriei a înregistrat mai multe reclamaţii la adresa administratorilor acestora, controalele urmărind inclusiv modul în care preşedinţii şi cenzorii şi-au făcut treaba.
>„Legea este lege, nu-i tocmeală, iar toţi care au greşit vor plăti, mai degrabă sau mai târziu” avertizează viceprimarul Marian Adronache
Serviciul „Asociaţii de proprietari” al Primăriei Suceava declanşează o serie de controale la asociaţiile de proprietari de pe raza municipiului. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Marian Adronache, care a precizat că verificările sunt urmare a mai multor reclamaţii înregistrate la adresa administratorilor structurilor în cauză.
„Noi avem semnale de la cetăţeni referitoare la administratori care nu-şi fac treaba. Bineînţeles, administratorul poate fi pus la punct şi de către preşedintele asociaţiei de proprietari, care îl poate verifica, la fel ca şi comisia de cenzori, însă acest lucru nu este totdeauna valabil” spune Andronache.
Demersul viceprimarului survine retragerii, cu votul Consiliului Local, a atestatului administratorului de imobil Loredana Elisabeta Leşan, de la Asociaţia de proprietari nr. 107 „Ucatana”. Controlorii Serviciului „Asociaţii de proprietari” au propus această măsură după ce au concluzionat că administratorul cu pricina a prejudiciat Asociaţia de proprietari nr. 107 „Ucatana” cu suma de 9.887,47 de lei. „În cazul acesta, efectiv toţi au greşit, dar şi-au încasat şi pedeapsa, luând şi amenzile legale. Legea este lege, nu-i tocmeală, iar toţi care au greşit vor plăti, mai degrabă sau mai târziu” a precizat Marian Adronache.
Potrivit concluziilor controlului, administratorul în cauză a încălcat reglementările privind operaţiunile de casă, precum şi prevederile Legii contabilităţii, neînregistrând corect încasările şi plăţile, soldurile zilnice nefiind întocmite corect, iar registrele de casă având modificări, atât la sumele încasate, cât şi la cele plătite. De asemenea, nu s-a respectat cronologia, iar registrul de casă nu a fost întocmit zilnic, descoperite fiind inclusiv chitanţe de achitare a utilităţilor către proprietari neevidenţiate în registrul respectiv.

























Comentarii