Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a emis în ultimele 3 luni un număr record de garanţii în favoarea beneficiarilor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Potrivit datelor centralizate, de la începutul acestui an şi până la 16 octombrie 2017 au fost acordate 1057 de scrisori de garanţie pentru restituirea avansului, în valoare totală de 1,85 mld lei, aproape jumătate din acestea fiind emise în ultimele trei luni. Aceasta reflectă o creştere de peste 80% a numărului de scrisori de garanţie emise faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, în timp ce valoarea totală a garanţiilor s-a dublat.
„Lansată în urmă cu 3 luni, noua strategie de repoziţionare a FNGCIMM, de susţinere a ecosistemului antreprenorial românesc, integrează cu succes programele de dezvoltare durabilă dedicate beneficiarilor publici locali care au în derulare proiecte de infrastructura rutieră, socială şi educaţională, în cadrul Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Prezenţa FNGCIMM la nivel teritorial, eforturile depuse de întreaga echipă, au făcut posibile rezultatele pozitive pe care le-am obţinut” a declarat Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM.
Garanţia FNGCIMM pentru plata avansurilor acordate de AFIR acoperă până la 100% din valoarea avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate cu AFIR finanţate din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În cadrul programului, beneficiarii eligibili sunt comunele şi oraşele, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), Grupurile de Acţiune Locală (GAL), organisme de drept public – aşezăminte culturale, organizaţiile şi federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI/ FOUAI).
Garanţiile se acordă în baza OUG 79/2009, privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin PNDR pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale. (Comunicat de presă)



























Comentarii