Motto: „Se soumettre ou se démettre?”
(fr. „Să se supună sau să se demită?”)
Léon Gambetta,
Discurs împotriva lui Mac Mahon, preşedintele Franţei
Ar fi fost de dorit şi încă mai este, ca minţile luminate din ţară să se fi adunat undeva şi să răspundă la întrebarea: de ce ne merge aşa de rău? Îi lăsăm la o parte pe cei care spun că, de fapt, nu ne merge rău, din moment ce grătarele sunt încinse, băutura curge în valuri, cântec, joc şi voie bună-i – peste tot locul, nunţile sunt împărăteşti, staţiunile de odihnă şi distracţie sunt pline, ce mai, raiul pe pământ cu lapte şi miere. Să le spunem celor care gândesc aşa că toate acestea sunt semne de decadenţă, de pierzanie? Încercaţi, dar tare mă tem că o să primiţi apostrofări, că doar o viaţă are omul, să petreacă şi să se odihnească, că doar somnul l-a creat pe om. Şi totuşi, ne merge rău. Dacă ar fi fost după cât de activi suntem la chiolhanuri, eram demult cu viza Schengen în buzunar. Îmi amintesc ce burzuluială a fost când ministrul de externe de atunci, Corlăţean, a spus că n-ar trebui să ne mai gândim la această viză şi că nici nu ne trebuie. N-ar trebui să ne raportăm la viza Schengen, din moment ce este considerată o categorie economică depăşită, după cum lăsa să se înţeleagă chiar preşedintele Franţei, Macron. Dar cum să ne meargă bine în exterior, dacă în interior ne merge rău? Ne merge rău fiindcă am pornit-o prost: am pus carul înaintea boilor! În dorinţa de a arăta cu orice chip superioritatea capitalismului faţă de ce-a fost înainte de 1989, s-a uitat să se spună că vom răsplăti cum se cuvine munca, înlocuind-o cu răsplată pentru muncă. Cei care au înţeles gravitatea acestui principiu, au plecat la muncă în străinătate. S-a spus ritos că statul socialist, statul lui Ceauşescu, era paternalist, toţi depindeau de stat şi primeau de la stat. S-a uitat să se spună că primeau cei care munceau. N-am văzut atunci om întreg fizic şi psihic să primească ajutor material şi bani sub formă greşită de pensie. Dezinteresul faţă de activitatea economică şi împărţirea unui venit naţional modest şi la cei care n-au participat în nici un fel la producerea lui, ne-arată starea de înapoiere şi categorisirea României ca ţară de mâna a doua. Se va spune că avem cea mai mare dezvoltare economică din UE, dar se pierde din vedere că acea economie este numai cu numele românească. Este tot aşa ca şi cu sectorul bancar: bănci „româneşti” fără profit! Să mai spunem că industria energetică este în mâna capitalului străin? Dacă n-ai cuvânt, drept de decizie, în acest sector, cum să n-o ia preţurile razna? Putem să ne mai întrebăm cum de se menţine această stare de lucruri? Simplu. Din interes economic şi politic al celor care stăpânesc cea mai mare parte din avuţia ţării. Când nu mai ai mare lucru de administrat, activitatea guvernului, oricare ar fi şi oricât de bine intenţionat ar fi, nu poate fi decât limitată, de cârpeli, de a o scoate la capăt de azi pe mâine. Apoi, să adăugăm dihonia din societatea românească: dacă faci, de ce faci, faci rău, cum poţi să impui băncilor să-şi achite datoriile, de la cine te împrumuţi ca să plăteşti pensiile? Chiar dacă vrei să faci ceva bine, benefic pentru marea masă, ţi se reproşează că pui în pericol statul de drept.
Dar, de fapt, care-i esenţa statului de drept? Ar trebui să fie statul care se conduce după legile date de parlament. Sub masca libertăţii, organele puterii te lucrează, te stăpânesc, te închid, te ameninţă, deşi se poate spune că infractorii cercetează pe cei declaraţi infractori. S-ar crede, potrivit celor ce se ştiu, că guvernul este cel care conduce, însă, deşi organ executiv, de decizie în execuţie, este, de fapt, supus, ca orice persoană fizică, cercetării şi judecăţii. Noroc de Curtea Constituţională care, la iniţiativa lui Tăriceanu, le-a tăiat avântul „organelor” de a aresta guvernul Grindeanu. Dezvăluirile de acum câtva timp, dar şi cele recente, despre maşinaţiunile de la vârful SRI (după Daniel Dragomir, din sistem!), arată, pentru muritorii de rând, în mâna cui este puterea. Este puterea la primul-ministru, la preşedintele ţării, la preşedintele partidului de la guvernare? Puterea e una singură şi acaparată de o persoană sau de un grup restrâns care acţionează din umbră, aparent la vedere, la lumina zilei, dar bine mascat. Am ştiut că puterea este deservită de presa obedientă, de ziarişti aleşi după anumite criterii. Aşa au fost selectaţi – după spusele lui Daniel Dragomir –, Dan Turturică, Dan Tapalagă (cel care l-a luat de guler pe Liviu Dragnea), Sorina Matei şi alţii pe care nu-i ştim încă. Puterea îşi impune oamenii ei în posturi cheie, de la preşedinţie până la ministere şi direcţii, dar şi în consilii de administraţie, în instituţii şi oriunde are interese. Sunt frâiele puterii la Cotroceni? Aşa ar trebui, aşa se spune, realitatea ne contrazice: Iohannis este ţinut de „organe”. Din această cauză nu-i demite pe cei care au fost mâna dreaptă a lui Coldea, nici pe Kovesi de la DNA, nici pe procurorul general Lazăr. Puterea este angajată în menţinerea stării de fapt: orice încercare de a-i schimba conţinutul se loveşte de „statul de drept”, de încercare de puci, de lovitură de stat, de încălcarea Constituţiei şi a legilor. Când puterea este sprijinită din exterior, este firesc să nu poţi schimba nimic.
Comentarii