Ţesătura alcătuită din iresponsabilitate, minciuni şi populisme legate de pensiile speciale începe să se destrame, iar realitatea nu diferă cu absolut nimic faţă de celelalte strategii manipulatoare ale PSD: de-a lungul multelor sale guvernări, acest partid a reuşit să-şi fidelizeze numeroase categorii sociale cu banii contribuabilului român. Şi nu este vorba numai de asistaţii sociali, de salariaţii instituţiilor şi ai agenţiilor de stat penetrate puternic de sindicate roşii, ci şi de pensionari, adică de 5,234 milioane de persoane acum. Fireşte, nu se închină toţi la partidul lui Dragnea.
„Armata de soldaţi conştiincioşi a partidului” e principalul motor al câştigării repetate a alegerilor, nu extraordinara muncă depusă în slujba cetăţeanului, nici priceperea întru ale guvernării cu care se laudă. Social-democraţii i-au transformat pe mulţi pensionari în activişti de partid şi-i trimit zilnic prin pieţe, parcuri, locuri aglomerate, pe la diverse cozi şi sindrofii. Te loveşti de ei pretutindeni, mai cu seamă în preajma secţiilor de votare şi în campaniile electorale. Iar declaraţia colonelului Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, vine să confirme strategia: „O treime din membrii PSD şi ALDE sunt militari în rezervă. Membri!”.
Oare nu acesta a fost mobilul legii pensiilor speciale meşteşugite în 2015 de Victor Ponta şi Gabriel Oprea, prim-ministru şi ministru de Război? Adică să fie scoşi militari cât mai tineri la pensie şi cu bani cât mai mulţi ca partidele lor să prospere şi să se poată baza pe oameni de încredere, ca să se înveşnicească la putere şi să trăiască bine mersi în cârca poporului român, că doar nu degeaba îşi strigă pesediştii în piaţa publică neasemuita lor dragoste de neam şi ţară.
Urmăriţi-i pe liderii implicaţi în procesul de legiferare şi veţi înţelege deîndată că această decizie de „intrare în normalitate” cu legea pensiilor va fi mereu amânată, până când se va pensiona ultimul militar „îndrituit”, după care noua lege restrictivă poate deveni efectivă. Urmăriţi-le discursul populist şi veţi înţelege îndată că nu de spaima secătuirii bugetului le păsa, ci de viitorul politic al PSD.
Pentru că încă de pe vremea FSN, social-democraţii au trăit din astfel de înşelătorii: au declarat că Frontul Salvării Naţionale nu e partid, dar e musai să-i cuprindă pe toţi profitorii Revoluţiei căţăraţi în fruntea comunelor, a judeţelor, a instituţiilor, a celorlalte organe şi organizaţii locale şi naţionale. Numai că în preajma alegerilor din Duminica Orbului 1990 s-a transformat în partid politic şi s-a înscris cu „candidaţi” alături de liberali, ţărănişti şi social-democraţii lui Cunescu. Toţi aceştia au concurat la urne nu cu un partid, ci cu statul însuşi… Căci manipularea a fost principiul de bază al doctrinei celui mai sărac şi cinstit dintre politicieni, „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră”, Ion Iliescu.
Azi vedem că şmecheriile de atunci n-au pierit, ci sunt mereu reactivate şi îmbogăţite cu noi şi noi vicleşuguri, cu toate că în lumea democratică nu pot exista astfel de legi care să avantajeze numai partidele de la putere. Ceea ce nu înţeleg este cum de Parlamentul a putut vota aşa ceva, cum de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, multele ONG-uri nu s-au sesizat.
La fel cum nu pot pricepe şi pace de ce Opoziţia acceptă o asemenea stare de fapt, aşteptând ca partidul acesta militarizat, căprărit de meseriaşi, să piardă de la sine puterea. Fiindcă starea de noncombat miroase a slăbiciune, iar schimbarea aşteptată nu se poate produce decât odată cu speranţa.
Din păcate, partidele din opoziţie nu reuşesc să treacă dincolo de reacţii, oricât de virulente, dar totuşi reacţii, apropo de deciziile ilegale, abuzive ale majorităţii de guvernământ. Uită că dacă nu reuşesc să trezească o speranţă în sufletul populaţiei sătule de mişmaşuri nu au nicio şansă la alegeri.
O întrebare nu-mi dă deloc pace: nu cumva militarizarea celui mai important partid românesc vizează o lovitură de stat ca-n ţările bananiere?
Comentarii