Suceava, ultima la„Turneul celor 4 regiuni” de la Cernăuţi

 Tinerii fotbalişti antrenaţi de Claudiu Sevaciuc, Aurel Constantin şi Ciprian Anton, reprezentând Suceava, s-au clasat pe ultimul loc, la fel ca anul trecut, la cea de a 16-a ediţie a „Turneului celor 4 regiuni” care s-a desfăşurat la Cernăuţi, în perioada 5-10 august.

Au fost prezente, şi în acest an, echipele tradiţionale de jucători de 16 ani reprezentând regiunile Schwaben din Germania, Mayenne din Franţa, Suceava din România şi Cernăuţi, reprezentând Ucraina.

Echipa Sucevei, formată din cei mai buni juniori din campionatul judeţean şi republican ai momentului, a fost învinsă cu 4-1 de reprezentanta Franţei, celelalte două partide fiind tranşate doar la lovituri de la 11 m. Astfel, sucevenii au pierdut la lovituri de departajare, 4-5, cu urmaşii lui Franz Beckenbauer, dar au câştigat cu 4-3, în acelaşi fel, cu echipa din Cernăuţi.

Podiumul a fost: 1 – Mayeene; 2 – Schwaben; 3 – Cernăuţi, ai noştri consolându-se cu un meci câştigat şi unul pierdut „la mustaţă”.

Într-o zi va fi şi rândul nostru, şi-au spus tinerii fotbalişti suceveni, care n-au jucat deloc rău anul acesta şi care şi-ar fi dorit să repete performanţa din 2011, singurul an când Suceava a câştigat „Turneul celor 4 regiuni” de la Cernăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI