„Pe Preasfinţia Sa Corneliu Bârlădeanu, episcop vicar al Episcopiei Huşilor, am avut şansa dată de Dumnezeu să-l întâlnesc în casa părintelui Dumitru Valenciuc de la Volovăţ. Ceasurile petrecute în prezenţa Preasfinţiei Sale ar fi de neuitat pentru oricine ar avea prilejul să-l asculte, înaltul prelat fiind, cum s-ar spune, o combinaţie de înţelepciune, educaţie şi eleganţă. La urma-urmei, ierarhul vasluian întruchipează ceea ce visăm, ceea ce aşteptăm de la arhiereu: harul”. Au trecut 12 ani de când am scris aceste rânduri. Între timp au murit fratele şi mama mea, au trecut peste mine urgiile vieţii, am fost legată sufleteşte de un om de altă religie şi iacătă, dragii mei, îmi asum slăbiciunile firii. Nu ştiu unde am auzit expresia aceasta frumoasă şi anume că graniţele dintre religii nu ating cerul. Pot la această dată să spun că am privit religia ortodoxă şi dinăuntru şi dinafara ei şi-mi dau seama însutit că la temelia neamului nostru stă Biserica. Scriu toate acestea cu gândul la Preasfinţia Sa Corneliu Bârlădeanu, pe care nu am avea dreptul niciodată să-l judecăm. Pentru mine preotul Corneliu Bârlădeanu devine oglinda în care se privesc denigratorii acestui neam, care nu-şi văd de secretul ascuns cu străşnicie în dulapul din pivniţă. Dacă ar înţelege cât rău fac neamului nostru cârtitorii şi denigratorii care îl osândesc în piaţa publică, încă am fi salvaţi. Mai bine ne-am aduna să ne rugăm. Mai bine ne-am vedea bârna din ochii noştri. Mai bine nu ne-am distruge ţara din interior şi nu ne-am face de ocara altor neamuri. Doar Dumnezeu judecă firea omului. Doar Dumnezeu cântăreşte piatra.
Comentarii