36 de şcoli şi grădiniţe intră în programul de renovare #Filantropi2017 de la Patru Mâini

> Printre cele selectate se află şi Casa de tip familial „Sfântul Gheorghe” din Dolhasca

Patru Mâini, producător român de materiale de construcţii pentru finisaje şi integrator de servicii şi soluţii pentru personalizarea caselor, anunţă lista celor 36 de grădiniţe şi şcoli care intră în programul anual de renovări – Filantropi2017. Acest demers se desfăşoară deja din 2013 şi a ajutat la renovarea unui număr de 115 clădiri, făcând fericiţi peste 4000 de copii, după cum se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

După o primă etapă de înscrieri, care s-a desfăşurat până pe 6 iunie pe site-ul oficial al iniţiativei, echipa Patru Mâini a realizat evaluări tehnice pentru a verifica starea actuală a clădirilor înscrise şi pentru a estima necesarul de buget pentru respectivele lucrări. Au fost selectate 31 de clădiri pentru a intra în program alături de alte 6 clădiri a căror renovare a fost reportată din ediţia 2016. Printre cele selectate se află şi Casa de tip familial „Sfântul Gheorghe”, din Dolhasca.

Astfel, în perioada 5 iunie – 30 septembrie 2017, Patru Mâini strânge fondurile necesare pentru renovări. Patru dintre produsele sale participă în promoţia #deajutor pentru comunitate, astfel că o sumă de 0,50 până la 1 leu din vânzarea fiecărui produs va merge către fondul de renovare din judeţul în care s-a vândut, investiţia întorcându-se înapoi în comunitate (pentru exemplificare: banii strânşi în judeţul Braşov vor fi folosiţi la renovarea unei grădiniţe sau şcoli tot din Braşov). Produsele participante sunt următoarele: Primus Glet Nivelare, Primus Adeziv Exterior, Primus Adeziv Alb Interior-Exterior şi Primus Chit Multicolor Antibacterian. Campania se va derula în toată ţara, în magazinele Dedeman, Praktiker şi Hornbach, pe rafturile cărora se regăseşte întreaga gamă de produse Patru Mâini.

„Până acum, a fost greu să identificăm acele clădiri care nu doar că au nevoie de ajutor, ci au şi curajul să îl ceară şi să facă, în acelaşi timp, toate eforturile necesare pentru a ne întâlni la mijlocul drumului. De aceea, este foarte importantă relaţia pe care o avem cu oamenii din respectivele locuri (din conducerea instituţiilor sau voluntarii din jurul lor), care înţeleg miza ajutorului pe care îl primesc şi care trag alături de noi ca să reuşim din toamnă să renovăm ce am promis”, a declarat Claudia Russu (Marketing Manager, Patru Mâini).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!