România deţine un record european în privinţa ajutoarelor sociale

România deţine un record european în privinţa ajutoarelor sociale, în condiţiile în care plăteşte anual în jur de 10 miliarde de euro pentru acestea, iar agricultura nu mai găseşte forţă de muncă, fiind astfel în situaţia în care „cel mai bine plătit este statul degeaba” a declarat, marţi, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, citat de Agerpres.

„Nu ştiu a cui a fost mintea când a decis să închidă şcolile profesionale sau liceele agricole şi astfel am ajuns acum să nu mai găsim forţă de muncă în agricultură. Am vrea noi să lucrăm, am vrea noi să ne dezvoltăm, dar nu mai găseşti un om care să vină să dea cu o mătură prin fermă. Şi numai românii puteau să o facă în care cel mai bine plătit este statul degeaba. Aşa am ajuns ca România să deţină un record european în ceea ce înseamnă ajutoare sociale, care au ajuns la nişte cifre… dacă nu ar fi scrise de INS am spune că fabulăm. România plăteşte sub diferite forme în jur de 10 miliarde de euro pe an ajutoare sociale, în situaţia în care are o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori şi un PIB în jur de 160 de miliarde euro. În comparaţie cu Germania care cheltuie pe ajutoare sociale numai 8 miliarde de euro la 80 de milioane de locuitori şi la un PIB de 4.000 de miliarde de euro. Şi atunci ne place să ne uităm peste gard şi să spunem: uite ce bogaţi sunt” a precizat Laurenţiu Baciu, la Conferinţa Naţională a Agricultorilor 2017.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI