Recent, la Vatra Dornei, s-a încheiat un important concurs de şah – “Cupa iernii”.
Competiţia, care a fost organizată de Clubul Copiilor, s-a desfăşurat în sala de recreere a Clubului Pensionarilor dorneni începând cu data de 3 decembrie 2016 şi până pe 18 martie a.c., dată la care s-au stabilit rezultatele finale şi au fost recompensaţi câştigătorii. Desfăşurarea rundelor a fost în sistem turneu – numai în zilele de sâmbătă, pe durata a două ore, cel mult trei partide – lucru care a adus jocului un bun nivel calitativ. La concurs au participat 20 de concurenţi, băieţi şi fete, din municipiul Vatra Dornei şi din bazinul Dornelor.
Pe categorii de vârstă, rezultatele au fost următoarele: la categoria celor mai tineri participanţi, mai mici de 8 ani – locul I i-a revenit lui Matei Voloşeniuc, de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei (o viitoare speranţă la şah, după rezultatele obţinute până acum); la categoria de vârstă 8-10 ani fete, pe locul I s-au clasat Ecaterina Caralanciu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei, iar la băieţi Radu-Paul Muraru de la aceeaşi şcoală. Pe locul II, băieţi, s-a clasat Flavius Cohal de la Şcoala Gimnazială Nr. 2, locul III revenind lui Ionuţ Candrea, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei. La categoria de vârstă 10-12 ani, locul I a fost ocupat de Cristian Arvinte, de la Şcoala Gimnazială Coşna, şi de Sara Braşcanu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, care au realizat cele mai multe puncte în concurs; locul II i-a revenit lui Andrei Boiarinof, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei, iar locul III a fost ocupat de Andreea Meroniuc, de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei. La categoria de vârstă 12-14 ani, locul I la băieţi i-a revenit lui Tudor Todaşcă, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, iar locul I la fete i-a revenit Ştefanei Macovei, de la Şcoala Gimnazială Nr. 2, tot din Vatra Dornei. Cosmin Melniciuc, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei a primit o menţiune pentru cele 9 puncte obţinute în concurs şi pentru fairplay.
După echivalarea locului I cu 3 puncte valorice, locului II cu 2 puncte şi a locului III cu un punct, clasamentul şcolilor reprezentate în concurs a fost următorul: locul I şi cupa concursului au fost adjudecate de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei (patru locuri I, un loc II şi un loc III) cu 15 puncte; pe locul II s-a clasat Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Vatra Dornei (un loc I, un loc II şi un loc III), cu 6 puncte; pe locul III, la egalitate de puncte, Şcoala Gimnazială Coşna şi Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei.
Diploma aferentă locului I şi cupa concursului au fost înmânate conducerii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Vatra Dornei de către elevii acesteia, concurenţii clasaţi pe primele trei locuri. Câştigătorii locurilor I, II şi III au fost onoraţi cu medalii de aur, argint şi bronz şi cu diplome.
La festivitatea de premiere au participat şi părinţi, premiile fiind înmânate de către Ionel Nemeş, care este profesor coordonator al cercului de şah de la Clubul Copiilor Vatra Dornei şi de Stelian Hasna, instructor de şah şi arbitru atestat de Federaţia Română de Şah.
Cupa, diplomele şi medaliile au fost asigurate de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, cea care a înţeles rolul acestui sport şi a sprijinit permanent aceste întreceri bazate pe inteligenţă, muncă şi perseverenţă.
Ne dorim ca această susţinere să continue şi pe viitor. Mai mult, cred că acestor eforturi ar trebui să li se alăture şi alţii, cei care au datoria sau mai pot înţelege ce important este să-ţi educi corect tânăra generaţie: instituţii ale statului, administraţia locală, firme şi persoane private dispuse să investească în viitorul nostru, al tuturor. Faptul că în Ţara Dornelor mai rezistă un nucleu de buni şahişti, că aici există pasiune şi dăruire pentru un sport atât de frumos, care e însăşi imaginea inteligenţei şi a vieţii, a tacticilor militare şi a culiselor politice, că sunt aici jucători de Go, amatori şi creatori de artă, proză şi poezie, acest lucru e – în esenţa sa cea mai pură – un dar preţios, pe care noi alegem să îl valorificăm sau să îl acoperim cu nepăsare şi neputinţă. (PAUL BRAŞCANU, STELIAN HASNA)




























Comentarii