Ori de câte ori avea ocazia, Ion Paranici îşi lăuda oamenii. Venise în vizită de la Cluj, unde era redactorul-şef al „Tribunei”, Radu Mareş, ei fiind colegi în redacţia „Zori noi” până la plecarea romancierului în capitala Ardealului. Eram proaspăt angajat al ziarului şi probabil că s-a ajuns în vreun fel la numele meu. Radu Mareş a vrut să mă cunoască, astfel că şeful meu m-a invitat în biroul său. A avut loc o discuţie pe care şi astăzi o percep ca deosebit de amicală. Cum „cercam” şi eu reportajul în paginile ziarului şi cum Radu Mareş îşi şi aruncase ochii pe unul deja publicat, acesta m-a copleşit cu o propunere: n-aş putea scrie un reportaj şi pentru „Tribuna”?!!
Am rămas fără grai. Ion Paranici se uita la mine, surprins parcă nu de propunerea clujeanului, ci de ezitarea mea de a răspunde afirmativ. „E ceva în neregulă?”, m-a întrebat. Nu era nimic în neregulă, dar fusesem luat total pe nepregătite…
Am ales ca subiect Stulpicanii cu oile sale de ieri mânate de Vitoria Lipanului, dar şi cu cele ale vremii documentării, în 1987. Vremea în care în comuna Stulpicani se creşteau oi cât în întregul judeţ Constanţa. Reportajul avea să fie remarcat în Suplimentul literar al „Scânteii tineretului”, la rubrica „Ce mai scriu revistele”: „Un articol peste rând este cel foarte frumos intitulat Templul pădurii bucovinene de Dumitru Teodorescu, îmbinare de relatare strict reportericească şi vibraţie autentică literară” (sâmbătă, 3 octombrie 1987). De reţinut că autorul acestei remarci se încânta de un titlu ce conţinea două noţiuni aflate oarecum sub embargo în anii comunismului: „templu” şi „bucovinene”. Erau puţin folosite atunci…
A fost o mică izbândă reportericească datorată în primul rând lui Ion Paranici, care a găsit motivul să-i vorbească despre subsemnatul jurnalistului şi prozatorului, bunului romancier de mai târziu Radu Mareş. Dar şi acestuia, care şi-a mobilizat resursele de curiozitate, provocându-mă să scriu un reportaj pentru prestigioasa revistă pe care o conducea.
Mutatis mutandis, atunci în Stulpicani se creşteau cam 17.000 de oi; acum – aproape 5000…

























Comentarii