Judeţul Suceava a fost reprezentat anul acesta la faza naţională a concursului „Istorie şi societate în dimensiune virtuală” de doi elevi ai Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni – Cosmin Constantin Onofrei din clasa a XII-a H, la secţiunea istorie (coordonatori, profesorii Codrin Benţa şi Dimitrie Filip), şi David Vultur din clasa a XII-a A, la secţiunea ştiinţe socio-umane (coordonatori, profesorii Ioan Caulea şi Florin Ilincăi). Ultima fază a competiţiei s-a desfăşurat între 4 şi 7 martie la CN „Jean Monnet” din Ploieşti şi a reunit reprezentanţi din 35 de judeţe (fiecare cu câte doi reprezentanţi, câte unul de secţiune). Cele două materiale cu care au participat elevii fălticeneni au fost intitulate: „Suport multimedia pentru pregătirea examenului de bacalaureat la istorie”, la secţiunea istorie, şi „Psihologie. Folosirea instrumentelor TIC în susţinerea performanţei”, la ştiinţe socio-umane. În urma deliberării comisiei de evaluare, Cosmin Onofrei a obţinut premiul al II-lea şi premiul special din partea Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, pentru cea mai bună aplicaţie din concurs, iar David Vultur a obţinut o menţiune. Au fost acordate câte trei premii şi trei menţiuni pentru fiecare secţiune.
„Concursul «Istorie şi societate în dimensiune virtuală» se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio-umane şi informaticii. Concursul are drept scop realizarea unor materiale cu ajutorul computerului pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală) şi ştiinţe socio-umane (educaţie civică, cultură civică, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie, educaţie antreprenorială, studii sociale). Materialele sunt realizate, la alegere, fie sub forma unor pagini web, fie sub forma unor softuri educaţionale şi sunt create de elevi numai individual. Performanţa elevilor fălticeneni este remarcabilă prin faptul că este prima calificare la faza naţională a acestui concurs” ne-a declarat prof. Ioan Caulea, însoţitorul elevilor la competiţie.
Concursul este cuprins în Calendarul olimpiadelor şi concursurilor naţionale finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; lansat în anul 2004, la Iaşi, s-a aflat acum la a IX-a ediţie. Din 2010, are fază naţională programată o dată la doi ani.

























Comentarii