Handbal masculin, Liga Naţională

Cu o prestaţie jenantă, CSU Suceava a pierdut partida cu CSM Focşani

> Într-un meci contând pentru etapa a XXI-a, CSM Focşani – CSU Suceava 23-21 (14-10)

 CSU Suceava s-a întors învinsă de la Focşani, după o partidă în care a uitat parcă handbalul cu care şi-a bucurat de multe ori suporterii în turul Ligii Naţionale.

Ceea ce se preconiza a fi o dispută echilibrată, între două echipe vecine de clasament şi de valori relativ egale, s-a dovedit a fi una glorioasă pentru gazde, dar ruşinoasă pentru oaspeţi.

Susţinuţi frenetic de public, vrâncenii au dat totul pentru victorie, au muncit cu orgoliu pentru ea până la ultima picătură de energie, în timp ce sucevenii au jucat parcă adunaţi atunci, din patru zări, neinspiraţi, fără concentrare şi, în multe faze, jenant pentru o echipă de Ligă Naţională.

Demnitatea jucătorilor lui Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei a ţinut exact până în minutul 10, ultima dată în partidă când tabela a arătat un scor egal, 5-5. Imediat după aceea, pe fondul unui iureş de ratări, CSM Focşani n-a avut altceva de făcut decât să-şi valorifice şansele în atac. Aceasta şi pentru că, pe faza a doua, sucevenii n-au existat o jumătate de meci.

Până la finalul primelor 30 de minute, poarta suceveană, cu Andrei Drăghici între buturi, a fost ca o sită spartă, iar în atac, Polocoşer, Mitrea, Târzioru, Preda, Sipka şi Alin Petre s-au întrecut, pe rând, în pripeli şi ratări.

Târziu, dar mai bine decât niciodată, abia în ultimele momente ale primei reprize, antrenorul Adrian Chiruţ l-a introdus în poarta sucevenilor pe Cristi Tcaciuc care a reuşit imediat două parade consecutive.

La pauză, când era 14-10 pentru CSM Focşani, cinci suporteri suceveni aflaţi în tribune priveau ruşinaţi în pământ, dar nu din cauza scorului, ci a jocului sărac şi lipsit de calitate al echipei lor.

În partea a doua a partidei, cu o poartă mai sigură decât în prima, în care Tcaciuc a apărat bine, sucevenii s-au trezit şi pe apărare şi imediat după reluarea meciului au înscris de trei ori, apropiindu-se la doar un gol diferenţă de gazde.

Nici 5 minute nu a durat însă avântul lor că s-au „rupt” din nou şi „rupţi” au rămas până la final.

Ezitări, greşeli elementare, ratări în faze simple, mingi trimise de Saşa Puljizovic poate spre poartă, dar care ajungeau „avioane”, mult pe deasupra transversalei, ar fi pe scurt tabloul trist al prestaţiei sucevenilor, până la finalul unui meci considerat derbi pentru punctele de play-out.

Un meci în care au ratat şi trei lovituri de la 7 m, un meci încheiat 23-21, şi transmis, spre jena unui oraş întreg, şi la televiziunea naţională.

Fixată în zona de play-out a clasamentului, CSU Suceava va juca următoarea etapă acasă, cu Steaua Bucureşti, pe 11 martie.

Pentru CSU Suceava au marcat Baican (4), Târzioru (3), Olariu (3), Mitrea (2), Polocoşer (2), Petrea (2) Şoldănescu (2) şi Burlacu, Sipka şi Puljizovic, câte un gol.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: