Doi indivizi din Şcheia, cercetaţi pentru violenţe asupra unui jandarm şi a unui poliţist care au intervenit la un scandal

 > Unul dintre ei, beat, l-a muşcat pe jandarm, iar celălalt a vrut să-l blocheze cu un aparat de electroşocuri

 Nicolaie Marius Darie şi unchiul său Nicolae Cezar Oancea, zis „Alin”, amândoi din comuna Şcheia, primul de 19 ani, al doilea de 33 de ani, sunt alţi indivizi care trag ponoasele pentru că au ultragiat un poliţist şi un jandarm care-şi făceau datoria în timpul serviciului.

Ei sunt deja în arest preventiv, măsură decisă, la propunerea procurorilor, de magistraţi ai Judecătoriei Suceava, pe 14 februarie.

Fuseseră reţinuţi cu o zi înainte pentru că la începutul acestei luni au lovit, muşcat şi chiar au intenţionat folosirea unui aparat de electroşocuri asupra membrilor unei patrule care fusese solicitată să intervină la un scandal.

Pe 2 februarie, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, mama lui Darie a sunat la 112 şi a spus că are nevoie de ajutor pentru că fiul ei, beat fiind, provoacă scandal într-o locuinţă din Şcheia.

O patrulă mixtă, poliţist-jandarm, a răspuns sesizării şi a găsit în casa cu pricina o adevărată petrecere, dar nu dintre cele mai distractive.

Pe lângă femeia care sunase, în casă mai erau acolo cinci persoane, femei şi bărbaţi, tovarăşi de pahar, concubini şi neamuri, personajul central fiind Nicolae Marius Darie, care, foarte beat, făcea regulă în casă. Când a văzut uniformele, acesta a devenit recalcitrant şi a început un adevărat circ în timp ce jandarmul a intenţionat să-i pună cătuşele.

Cu ocazia intervenţiei la faţa locului, inculpatul Darie Nicolae Marius, în încercarea de a se opune încătuşării, a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnul în zona feţei, după care a muşcat-o pe aceasta de omoplat, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-4 zile de îngrijiri medicale” a comunicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procuror Ruxandra Andreea Georgescul.

Unchiul la nevoie se cunoaşte

În ajutorul nepotului său şi în tentativa de a împiedica să fie încătuşat a sărit atunci unchiul, care şi-a făcut la rândul său numărul violent.

„Inculpatul Oancea Nicolae Cezar, urmărind cu orice preţ să împiedice organele de stat, aflate în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în procedura de încătuşare a inculpatului Darie Nicolae Marius, a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate B.C.C., care făcea parte din patrula ce a intervenit în urma sesizării la SNUAU 112, împingându-l pe acesta şi trăgând de hainele sale, folosind totodată asupra persoanei vătămate şi un aparat cu electroşocuri, cu intenţia vădită de a-l lovi pentru a-i asigura scăparea inculpatului Darie Nicolae Marius” informează unitatea de parchet suceveană.

Deoarece deveniseră ameninţătoare şi celelalte persoane din casă, poliţistul şi jandarmul s-au retras şi au chemat ajutoare.

Între timp, Darie şi Oancea, împreună cu încă un individ din anturaj, au fugit prin spatele casei şi au dispărut.

Ulterior, la faţa locului au ajuns mai multe forţe de poliţie, inclusiv o grupa SAS din cadrul IPJ Suceava, iar conflictul fost aplanat.

„La data de 14.02.2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Darie Nicolae Marius şi Oancea Nicolae Cezar pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale” se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI