Legendarul chitarist Carlos Santana şi-a exprimat regretele şi a lăudat-o pe artista americană Beyoncé, după ce sugerase că aceasta a meritat să piardă în faţa britanicei Adele în competiţia pentru câştigarea premiului Grammy pentru cel mai bun album al anului, acordat duminică la Los Angeles. Într-un interviu acordat Associated Press Australia, artistul a precizat că Adele merita să fie recompensată cu acest premiu prestigios deoarece „este o cântăreaţă adevărat”. „Cu tot respectul pentru sora noastră Beyoncé, ea e foarte frumoasă şi este o plăcere să o priveşti, (însă) muzica ei este mai degrabă (o muzică) de tip modeling, o muzică pentru a purta o rochie. Adele nu apare cu toţi dansatorii şi recuzita, este suficient să fie acolo. Asta a şi făcut, a cântat piesa şi asta a fost, de aceea a câştigat”, a declarat chitaristul de origine mexicană. „Comentariile mele despre Beyoncé au fost în mod regretabil scoase din context. Am cel mai mare respect pentru ea, ca artist şi ca persoană”, a scris el pe Facebook. „Ea merită toate premiile câştigate. Cele mai bune urări pentru ea şi pentru familia ei”, a completat el, citat de AFP.
Carlos Santana, liderul grupului Santana, a câştigat cu formaţia sa premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului în 2000, cu „Supernatural”.



























Comentarii