Şcheia

Maşină cuprinsă de flăcări

Un scurtcircuit electric a fost suficient pentru ca flăcările să cuprindă în câteva minute un autovehicul, sâmbătă seară, pe raza localităţii Şcheia. Chemaţi în ajutor, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava s-au deplasat de urgenţă la faţa locului cu o autospecială, pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, „la sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la partea din faţă a autoturismului, existând pericolul de propagare la întreaga maşină”. Chiar dacă intervenţia a fost rapidă, pompierii reuşind stingerea flăcărilor în mai puţin de jumătate de oră, din autoturism nu se mai poate folosi mare lucru, deoarece au ars elementele combustibile din compartimentul motor, cauciucurile, masca şi materiale din plastic din partea din faţă a maşinii, degradându-se totodată capota şi alte componente ale acesteia. Cercetările efectuate ulterior au stabilit că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI