Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, că cel mai mare proiect de infrastructură al judeţului Suceava, în valoare de 282 milioane euro, ar urma să fie supus spre aprobare pentru finanţare Comisiei Europene.
Flutur a spus într-o conferinţă de presă că proiectul pe aducţiuni de apă, reţele de canalizare şi staţii de epurare în valoare de 282 milioane euro este depus la Ministerul Mediului, numărându-se printre primele proiecte depuse.
„Aplicaţia noastră aşteaptă evaluarea ministerului, pentru ca apoi să fie transmis la Comisia Europeană spre aprobare, fiind de o valoare foarte mare” a precizat Flutur.
El a arătat că de acest proiect vor beneficia 14 localităţi.
Flutur a menţionat că au fost câteva probleme legate de regimul proprietăţilor în patru localităţi, dar că acestea se vor rezolva. El a explicat că au fost probleme la Vicovu de Sus unde staţia de epurare era în albia minoră, în zona inundabilă a râului Suceava şi va fi achiziţionat un teren lângă frontieră.
La Vicovu de Sus este alocată cea mai mare sumă din proiect, 34 de milioane de euro.
Preşedintele CJ Suceava a mai spus că în luna septembrie se intenţionează să fie scoasă la licitaţie execuţia proiectului.
El a subliniat că acesta este, probabil, cel mai mare proiect al judeţului Suceava.
























Comentarii