Expoziţie la Muzeul de Istorie „Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”

> Obiecte originale care ne introduc în perioada istorică legată de domnia lui Cuza

Păşind în expoziţia „Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”, deschisă ieri, la Muzeul de Istorie Suceava, vizitatorul parcurge o pagină însemnată din istoria perioadei în care s-a înfăptuit unirea Moldovei cu Muntenia. În acelaşi timp, el poate încerca o întoarcere în timp admirând obiecte care descriu epoca, moda, îndeletnicirile.

„Muzeul de Istorie nu putea omite ziua de 24 ianuarie 1859, dată foarte importantă, la care s-a înfăptuit «Mica Unire», cum a fost numită în istoria naţională, chiar dacă această zonă era sub imperiul austriac” a spus, la vernisaj, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu. El a precizat că Muzeul de Istorie dispune de o colecţie importantă legată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care a înfăptuit Mica Unire, expoziţia fiind rodul muncii salariaţilor de la serviciile Istorie, Conservare şi celelalte servicii care au ajutat la realizarea ei.

Muzeograf Cristina Pânzaru a precizat că expoziţia cuprinde multe piese originale, începând cu documentele, printre care paşapoarte, bilete de intrare la deschiderea Divanului ad-hoc, la 22 septembrie 1857. Ea a spus că multe dintre documente provin din Fălticeni, localitate care „a avut un rol important în lupta pentru unire”, primarul de atunci fiind în corespondenţă cu Mihail Kogălniceanu, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859. Cristina Pânzariu a mai precizat că expoziţia mai cuprinde obiecte de uz personal care au aparţinut domnitorului Al. I. Cuza şi soţiei sale, Elena, pintenii lui Cuza, fotografii rare ale domnitorului, lornionul doamnei Elena, cărţile sale de vizită etc. Mai sunt expuse arme din epocă, aşa-numite pistoale regulamentare, pistol şi puşcă cu capse, sabie de cavalerie folosite în timpul respectiv, un ceas de buzunar, o cutie de săruri pentru doamne, o tabacheră etc.

Vizitatorii se mai pot documenta şi cu privire la organizarea administrativă a principatelor române, în perioada 1856-1858, pot vedea discursul lui Kogălnicenu cu prilejul alegerii lui Cuza ca domnitor al Moldovei, la data de 5 ianuarie 1859, stema Principatelor Unite şi multe piese care ne oferă prilejul de a trăi câteva momente dintr-o altă dimensiune a vremii.

Expoziţia este deschisă publicului larg până la 24 februarie, vizitarea ei în aceste zile, până duminică inclusiv, fiind gratuită.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI