Aşa cum noi ne ghidăm viaţa de zi cu zi în funcţie de calendarul de serviciu ori după calendarul bisericesc, aşa şi bătrânii îşi aveau calendarele lor ca prognoză pentru anul ce urma să vină, mai ales în ceea ce priveşte recoltele. Bunicii noştri făceau calendare din pâine, din cărbuni aprinşi ori din foi de ceapă, împletind prin practicile lor timpul profan cu cel sacru.
Cum făceau calendarele din pâine? În noaptea de Anul Nou, la miezul nopţii, se punea lama unui cuţit înmuiat în zeamă de ceapă pe jăraticul din sobă. În funcţie de culoarea pe care o căpăta lama cuţitului, ca urmare a procesului firesc de oxidare, oamenii făceau interpretări diferite cu privire la rodul de grâu, de porumb ori de fân din anul ce tocmai bătea la uşă. Cu acel cuţit se făcea apoi semnul crucii deasupra unei pâini rotunde, se scobea miezul ei cu aceeaşi lamă de cuţit, iar coaja pâinii se îngropa la rădăcina unui pom fructifer. Miezul rămas se punea pe un acoperiş pentru hrana păsărilor cerului care au rămas peste iarnă în ţară. Dacă păsările mâncau tot miezul de Sf. Vasile, atunci avea să fie an sărac, roadele nu erau de ajuns; iar dacă mai rămânea miez, se anunţa un an rodnic, cu recolte din belşug, rămânând bucate şi pentru mai târziu. Atunci se putea spune „Semne bune anul are!”.
Un alt fel de calendar era acela din cărbuni aprinşi. Se alegeau cu grijă cărbuni cam de aceeaşi mărime şi se aşeza câte unul pentru fiecare tip de cultură: un cărbune pentru cultura de grâu, unul pentru cultura de orz, un cărbune pentru cultura de secară, ovăz, porumb etc. Se puneau cantităţi egale de seminţe şi se ardeau. Se aprecia rodul pentru anul viitor după cantitatea de cenuşă rămasă în urma arderii. Astfel se afla care tip de recoltă va merge în acel an, însămânţându-se suprafeţe mai mari sau mai mici.
Calendarul din foi de ceapă ajuta la prognoza vremii anului viitor, el arătându-le oamenilor cât va fi timpul de ploios/ secetos. Acest calendar se făcea astfel: se tăia o ceapă în două părţi egale, apoi din cele două jumătăţi se alegeau 12 foi de mărime egală reprezentând cele douăsprezece luni. Foile se aşezau pe pervazul unui geam aflat spre răsărit şi în scobitura fiecăreia se presăra o cantitate egală de sare. Oamenii din sate îşi planificau activităţile agrare în funcţie de cantitatea de apă rezultată din topirea sării (în funcţie de lunile ploioase).
Se ştie dintotdeauna că bunicii noştri erau plini de înţelepciune. La un studiu mai atent putem observa că aceste practici străvechi au la originea lor o bază ştiinţifică, o explicaţie logică, că aceste calendare ale bunicilor nu erau făcute la întâmplare, ele ilustrând o bogată experienţă de viaţă, un simţ practic dezvoltat şi, poate cel mai important, că omul întotdeauna a trăit în armonie cu natura.
LENUŢA RUSU
Comentarii