Traian Băsescu a lansat de la Suceava negocierile privind unirea cu R. Moldova

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, preşedinte al PMP, care are ca obiectiv asumat unirea României cu Republica Moldova, a lansat, sâmbătă, de la Suceava, negocierile privind unirea cu Republica Moldova şi a făcut deja prima ofertă în acest sens.

Vorbind în faţa susţinătorilor PMP Suceava, Traian Băsescu a spus că următorul obiectiv naţional al României va trebui să fie reunificarea ţării şi reîntregirea „până la Nistru”.

Sintagma folosită de Băsescu pentru unire a fost de „reîntregire până la Nistru”, lăsând astfel să se înţeleagă că face publică şi o ofertă potrivit căreia unirea nu va cuprinde şi teritoriul aşa-numitei Republici Transnistrene, care este rusofilă. De fapt, Traian Băsescu a şi evidenţiat că, în noua sa calitate de cetăţean şi al Republicii Moldova, este cetăţean al unui teritoriu care începe de la graniţa de vest a României şi „puţin dincolo de Nistru”, Transnistria fiind parte componentă a Republicii Moldova.

Mai mult, Traian Băsescu i-­a transmis actualului preşedinte Klaus Iohannis că reunificarea ţării trebuie să devină obiectiv naţional, aşa cum au fost intrarea în NATO şi intrarea în Uniunea Europeană, şi a solicitat înfiinţarea Ministerului Reîntregirii după model german.

El a mai spus că pentru ca „sistemul” să nu se mai preocupe să-şi ofere privilegii, ar trebui să fie folosit pentru interesul naţional şi va trebui ca preşedintele ţării să-i dea ca temă reunificarea, iar atunci „sistemul” va avea obiective. „Drama este dacă nu-i dai obiective. Când nu-i dai obiective lucrează pentru el sistemul” a spus fostul preşedinte. El consideră că oamenii politici trebuie să dea „sistemului” obiective „clare, precise şi tangibile”, unul dintre acestea fiind reunificarea.

Traian Băsescu susţine că în 5-6 ani unificarea se va face de la sine, pentru că numărul de cetăţeni moldoveni care doresc unirea va fi majoritar.

El a explicat că, în 2005, doar 3% dintre cetăţenii din Republica Moldova erau unionişti, iar puţin peste 10% dintre ei erau proeuropeni, iar alegerile prezidenţiale recente din Republica Moldova au dovedit acum că peste 48% dintre cetăţenii ţării sunt proeuropeni, iar o mare parte dintre aceştia sunt unionişti. Potrivit lui Băsescu la acest procent au contribuit masiv doi piloni, unul privind educaţia şi al doilea privind obţinerea cetăţeniei române. Astfel, dacă în 2005 Guvernul României oferea doar 100 de burse elevilor moldoveni, printr-un program pe care el l-a pus în aplicare, cu fostul premier Emil Boc, s-a ajuns la 5000 de burse şcolare, ceea ce face ca acum să fie, permanent, într-un ciclu de învăţământ de 4 ani, 20.000 de tineri moldoveni în şcolile din România. El a mai spus că schimbarea Legii cetăţeniei a făcut ca acum să fie 550.000 de cetăţeni români care sunt şi cetăţeni moldoveni.

„Aceşti doi piloni sunt aceia care vor face real procesul de reromânizare a Republicii Moldova după 60 de ani de sovietizare” a spus Băsescu.

Mai mult, Traian Băsescu este convins că noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu va interzice tinerilor din Republica Moldova să înveţe în România şi nici cetăţenilor moldoveni să le interzică să obţină cetăţenia română.

„Convingerea mea este că în 5-6 ani unirea se va produce în mod natural, pentru că unioniştii vor deveni majoritari în Republica Moldova” a spus Traian Băsescu.

El consideră că se impune înfiinţarea unui minister al reîntregirii naţionale, aşa cum a avut Germania, care şi-a atins obiectivul.

„România trebuie să-şi afişeze public, pe plan naţional şi internaţional, acest obiectiv. Nu ne poate opri nimeni să ni-l asumăm atât timp cât se face cu respectarea Actului final de la Helsinki” a spus Băsescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI