Studiu

O treime din populaţia de la sat deţine un cont bancar; mulţi au avut card, dar nu mai vor

Mediul rural din România este slab bancarizat, având în vedere că doar puţin peste o treime (35%) din populaţia din această zonă deţine un cont bancar, iar mulţi dintre cei care au declarat că nu deţin un card bancar spun că au avut unul, dar nu vor să îşi mai facă, conform unui studiu prezentat cu ocazia aniversări a 20 de ani carduri în România. „În România, puţin peste o treime din mediul rural este inclusă financiar, având acces la servici financiare de bază precum un cont bancar. Astfel, 85% dintre adulţii din mediul urban mare şi metropolă, 78% din urbanul mic şi doar 35% din rural, au un cont bancar”, reiese din studiul realizate de Brandberry la comanda NOCASH.

Mai mult, în mediul rural se remarcă şi un abandon accentuat în materie de produse bancare.

O altă concluzie a cercetării de piaţă este că peste 50% dintre respondenţii de la oraş îşi primesc salariul pe card, faţă de doar 23% dintre cei de la sat. Cu toate acestea, 95% din populaţie utilizează numerarul des şi foarte des.

Pe de altă parte, conform realizatorilor studiului, anul 2015 a fost primul în care numărul de tranzacţii de plăţi la comercianţi a depăşit numărul tranzacţiilor de retragere numerar la ATM-uri.

O notă interesantă este apetitul în creştere al românilor pentru comerţul electronic, notează realizatorii studiului. În primele nouă luni din acest an, 20% dintre respondenţi au făcut cumpărături din magazinele online româneşti şi 6% din magazinele online din afara ţării.

Studiul a fost realizat în perioada 10-21 Octombrie 2016, prin interviuri faţă-în-faţă la domiciliul respondenţilor (urban mare, mic, mediu şi rural), pe un eşantion de 1.091 persoane de 18 ani şi peste. Marja de eroare maximală este de aprox. 2,9%.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI