Drumul Pojorâta – Rarău rămâne deschis toată iarna

 Drumul Pojorâta – Rarău va rămâne pentru prima dată deschis toată iarna, după ce Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, luni, o hotărâre în acest sens.

Consilierii judeţeni au votat ca drumul TransRarău să fie menţinut deschis toată iarna pe tronsonul dinspre Pojorâta până la Pietrele Doamnei, în timp ce tronsonul spre Chiril, care are o singură bandă lărgită, să fie închis, întrucât există riscuri de producere de accidente.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că intenţiona să propună menţinerea TransRarău deschis pe întreg sezonul rece, dar că pe tronsonul spre Chiril încă nu s-au finalizat toate lucrările astfel încât să fie sigur şi în perioada de iarnă.

Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor, fostul preşedinte al CJ Suceava, a spus că în mandatul său s-au achiziţionat un utilaj multifuncţional şi două maşini de teren specializate pentru ca acest drum să fie menţinut deschis şi pe perioada iernii, mai ales că este o atracţie turistică. Dar Flutur i-a spus că încă nu sunt întrunite toate condiţiile de siguranţă.

Flutur a arătat că este pentru prima dată când drumul de la Pojorâta pe Rarău este deschis toată iarnă şi că anul viitor va fi deschis traficului pe perioada iernii şi tronsonul spre Chiril, după ce se finalizează lucrările. El a spus că pe respectivul tronson s-au făcut lucrări de supralărgire în curbe, dar că lucrările nu sunt suficiente şi că există riscul de accidente, fiind pericol de derapaj.

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, vineri, o hotărâre privind încadrarea drumurilor judeţene pe nivele de viabiitate pe perioada iernii, iar porţiunea din traseul TransRarău între Pojorâta şi Pietrele Doamnei a fost inclusă în categoria a doua de drumuri pe care se fac intervenţii de deszăpezire.

CJ Suceava a inaugurat, la jumătatea lunii septembrie a anului trecut, drumul TransRarău, care face legătura între drumul naţional DN 17 B de la Chiril spre Masivul Rarău, iar de acolo spre Pojorâta pe DN 17. Calea de acces spre Rarău dinspre Chiril are un profil de drum special, de munte, viteza de mers fiind de 30 km/h. Pe acest tronson a fost impusă restricţia de tonaj, astfel încât drumul turistic să fie folosit doar de autoturisme şi de autovehicule cu masa sub 3,5 tone.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: