Narcisa Lecuşanu, ministru secretar de stat la MTS, şi suceveanul Mihai Androhovici, vicepreşedinte al FRST, ambasadori pentru România ai Săptămânii Europene a Sportului

Suceveanul Mihai Androhovici, în calitate de vicepreşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi,  şi Narcisa Lecuşanu, fosta mare jucătoare de handbal şi ministru secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, vor reprezenta România la cea de a doua ediţie a Săptămânii Europene a Sportului (SES). Evenimentul se desfăşoară sub patronajul şi în organizarea Comisiei Europene, în perioada 10-17 septembrie 2016, şi este cofinanţat  prin programul Erasmus al Uniunii Europene.

„Programarea amplei acţiuni la nivel continental, aflată sub semnul practicării activităţilor fizice-sportive în comunităţi, a ţinut seama şi de unele propuneri venite din partea coordonatorilor naţionali, una dintre aceste idei fiind lansată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi, care, sprijintă şi de alte ţări, a cerut apropierea datei de desfăşurare a SES de începerea anului şcolar în mai multe ţări europene, în locul sintagmei iniţiale, «prima săptămână a lunii septembrie»” scrie în comunicatul FRST.

Potrivit aceleiaşi surse, scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului este atragerea cât mai multor copii şi tineri către mişcare, către practicarea activităţilor fizice în condiţiile în care sportul este în prezent în mare concurenţă cu alte tipuri de petrecere a timpului liber, de regulă sedentare.

„O noutate impusă de ceea ce s-a constatat la prima ediţie, SES 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naţionali şi cu numeroşii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educaţional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfăşurare, activităţile în aer liber, cluburile sportive şi centrele de fitness” a comunicat FRST.

Organizatorii au fost de acord că prima ediţie SES, desfăşurată anul trecut,  a avut un succes răsunător. Au participat la ea mai bine de 5 milioane de persoane în peste 7.000 de activităţi organizate în toate ţările UE şi alte cinci ţări de pe continent.

În ce priveşte România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional este şi în 2016 Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cofinanţator al proiectului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI