> 50 de candidaţi s-au retras din proba scrisă, iar 59 au absentat
La concursul de titularizare în învăţământul sucevean, desfăşurat ieri în cele două centre de examen organizate la Suceava, dintre cei 657 de candidaţi înscrişi au lipsit 59, alţi 50 s-au retras din proba scrisă, din motive personale, iar un candidat a fost eliminat la disciplina sport, din centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”. Acesta a fost prins cu telefonul mobil asupra lui, iar metodologia de concurs interzice acest lucru, ne-a spus purtătorul de cuvânt de la IŞJ Suceava, prof. Cear Anuţei.
Potrivit acestuia, probele de concurs s-au desfăşurat la colegiile tehnice „Al. I. Cuza”, unde erau repartizaţi 422 candidaţi, şi la „Petru Muşat”, unde erau înscrişi 235. Au fost trimise pentru evaluare 547 de lucrări, în centre din alte judeţe.
Candidaţii din învăţământul preuniversitar sucevean au la dispoziţie 603 posturi, a spus Anuţei, dintre care 94 sunt cu o durată nedeterminată, de minimum 4 ani, iar 509 sunt posturi cu o durată de 1, 2 sau 3 ani.
La nivel naţional, peste 26.500 de candidaţi, dintre care 3.825 sunt absolvenţi de învăţământ superior din promoţia curentă, au fost înscrişi la proba scrisă din cadrul concursului de titularizare organizat, miercuri, în 89 de centre, ei concurând pentru peste 4400 posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, a informat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Au participat la proba scrisă a concursului doar candidaţii care au obţinut minimum 5 la proba practică sau inspecţia la clasă. Pentru a ocupa un post pe perioadă nedeterminată (titularizabil), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7, atât la proba practică în profilul postului, cât şi la proba scrisă.

























Comentarii