Consiliul Local Suceava, întrunit marţi, în ultima şedinţă din acest mandat, a decis modernizarea a şase parcări de reşedinţă.
Cele şase parcări care vor fi modernizate sunt de la Piaţa Mică (Zorilor – 1900 mp), de pe strada Scurtă (580 mp), cea de pe strada Ştefan Tomşa (480 mp), cea de pe strada Teodor Ştefanelli (200 mp), cea din zona blocului „Vapor” (370 mp) şi cea de pe strada Luceafărului (900 mp).
Primarul Ion Lungu a salutat decizia Consiliului Local care a aprobat hotărârea, după ce consilierii locali PSD au susţinut proiectul.
„În al 12-lea ceas, consilierii PSD au votat pentru modernizarea a şase parcări de reşedinţă din Suceava. Campania electorală s-a încheiat şi cred că celor de la PSD le era ruşine să voteze a doua oară împotriva modernizării acestor parcări”, a spus viceprimarul Lucian Harşovschi.
























Comentarii