Scrisul care rămâne

Nu cred că am lăsat să se înţeleagă că, în calitate de şef, Mugur Geu mi-a fost antipatic şi că am creat în jurul său o atmosferă care să difuzeze şi în mintea altora antipatie. Nu ştiu dacă s-a spovedit vreodată, dar dacă, în afara spovadei pe care Cel ce l-a chemat la El i-o cere acum, ne-am fi aflat împreună în faţa unui preot, n-ar fi avut totuşi curajul să-mi reproşeze ceva. Este incorect să afirm că l-am adunat de pe undeva, dar reamintesc că a fost angajat cu carte de muncă şi a rămas la acest ziar până la ultima suflare. Deşi…

Deşi voi apăsa asupra unui singur lucru care poate fi înţeles ca un reproş: că nu recunoştea, manifest sau tacit, nicio autoritate. Or, un ziar se construieşte cu o echipă. Iar el a acceptat greu să se supună regulilor acesteia, asumându-şi adesea postura proletarului din taverna eminesciană decât cea de împărat.

Adevărul este că tânărul complexat până la perpetuă revoltă de handicapul fizic a împărăţit remarcabil meseria pe care şi-a dorit-o şi pe care, cu toate îndărătniciile sale, a făcut-o cu atâta talent. Excelenta stăpânire a limbii, condiţie obligatorie pentru un ziarist, şi uşurinţa cu care îşi construia textul, întotdeauna accesibil, indiferent de gravitatea şi dificultatea temei, pot garanta pentru el locul deosebit pe care l-a dobândit între cei din generaţia sa care s-au remarcat în presa locală a ultimului sfert de veac. El este cel mai strălucit reprezentant al acestei generaţii. Am putea spune că e păcat că s-a risipit în spaţiul eminescian pomenit, dar nici în tabernacul n-ar fi fost probabil potrivit să-şi peroreze credinţa, aşa cum a fost ea. Probabil că Mugur Geu trebuia să-şi îndeplinească astfel şi numai astfel misiunea pentru care a fost trimis pe pământ şi apoi grabnic luat, acum exact doi ani.

A fost un incomod. Am resimţit ascuţişurile unei asemenea atitudini mai ales ca şef. Dar, spre uimirea cârcotaşilor, am trecut peste toate copilăriile sale răutăcioase, respectându-i calitatea de excelent mânuitor al cuvintelor şi nedând curs numeroaselor îndemnuri dinăuntru sau dinafară de a-l lăsa să se ducă în treaba, în legea, în drumul, în plata lui. Faptul că a rămas în această echipă până la sfârşit poate să însemne şi că Mugur Geu pricepuse mesajul nostru profund: oricât de rău vei fi fiind, eşti prea bun să te lăsăm să te pierzi în neant. În neantul în care până la urmă un trup din care a stors totul l-a dus…

Bănuiesc că volumul „Lacrima şi gargara”, extras din paginile ziarului şi nu din volatilele sale expirări prin undergrounduri, chiar asta vine să acrediteze: că valoarea, opera, perenitatea se dobândesc prin truda pixului şi prin cazna minţii puse să lucreze. Admirabil efortul celor care au întocmit volumul, gestul lor omagiind de fapt ceea ce Mugur Geu părea să urască – nu cu ură, ci cu dragoste – scrisul.

Scrisul care, iată, încă o dată, rămâne.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: